De mai bine de 10 ani, Primăria Pojorîta și Primăria Klienmachnow din Germania au reușit să sudeze o frumoasă relație de colaborare care nu a întârziat să dea roade și care a rezistat în timp.
Așa se face că oficialii celor două localități au purtat discuții despre necesitățile oamenilor, iar atunci când a fost cazul, partenerii germani nu au ezitat să își ofere sprijinul.
De atunci și până astăzi, primarul comunei Pojorîta, Ioan Bogdan Codreanu, a menținut această frumoasă colaborare în urma căreia localitatea pe care o conduce a avut multe lucruri de câștigat, având în vedere că Germania este o țară dezvoltată și modernă.
Dacă în urmă cu 10 ani în comună nu exista dotarea necesară pentru situațiile de urgență, iar partenerii germani veneau în sprijinul localității cu o mașină de pompieri care să îi ajute pe localnici, astăzi lucrurile au evoluat atât de frumos încât, de curând, oamenii inimoși din Germania le-au mai făcut o bucurie pojorenilor.
Este vorba despre o autospecială de pompieri, de ultimă generație, cu tracțiune integrală. Acesta dispune de un generator auto cu 3 prize de 220 V și 2 prize de 380 V, de 2 proiectoare telescopice, de un generator portabil de 5 kW cu 2 prize de 220 V și 1 priză de 380 V. De asemenea, autospeciala are și o electropompă de capacitate de 300 litri/minut, instalații de descarcerare, perne pneumatice de ridicare, aparat de tăiere cu autogen, capestan tracțiune 5 tone.
Aceasta le-a fost oferită personal de partenerii germani, de curând, când aceștia s-au aflat în stațiunea de interes local Pojorîta.
„Este o bucurie de fiecare dată când acești oameni minunați ne calcă pragul. De această dată însă, întâlnirea noastră a cuprins mai multe evenimente importante pentru noi și nu numai. Datorită acestor oameni, astăzi, comunitatea din Pojorîta beneficiază de această autospecială, care ne va ajuta în cele mai critice situații. Tot cu acordul părintelui Dieter Langhein am donat și noi, la rândul nostrum, mașina primită cu ani în urmă de la partenerii germani, comunei Stulpicani. Pentru acest lucru, dar și pentru toate celelalte, nu avem decât cuvinte de mulțumire și îi asigurăm de tot respectul și recunoștința noastră”, a declarat pentru SuceavaLive, primarul comunei Pojorîta, Ioan Bogdan Codreanu.
La rândul lor, oficialii germani au transmis faptul că au venit în sprijinul comunității cu această mașină pentru că știu că Primăria comunei Pojorîta îi sprijină pe cei afectați de incendii sau de orice altă calamitate naturală.
Loc de joacă modern în comuna Pojorâta, cu sprijinul Primăriei Klienmachnow
Odată cu vizita partenerilor germani s-a inaugurat și un spațiu de joacă, realizat din inițiativa Primăriei și a Consiliului local al comunei Pojorîta, cu sprijinul Primăriei Klienmachnow, prin intermediul Rumaenienhilfe – Echipa „Rumaeniengruppe” Germania.
La inaugurare au participat copiii din comună, dar și părinții acestora, care s-au bucurat că au la dispoziție un spațiu modern de joacă.
Spațiul, care este amplasat lângă Grădinița cu Program Normal nr. 1, vine ca un cadou anticipat zilei de 1 iunie, ziua tuturor copiilor din lume.
„Noi, ca autoritate locală, punem accent și pe nevoile și dorințele celor mici, pentru că, în definitiv, ei reprezintă viitorul comunității noastre. Într-o era a tehnologiei, când cei mici petrec foarte mult timp în casă, în fața calculatorului, ne dorim ca prin acest spațiu de joacă, să îi întoarcem, poate, la copilăria de altă dată. La acest spațiu de joacă am contribuit cu o sumă de bani din bugetul local al comunei Pojorîta, iar prietenii noștri din Germania ne-au oferit, de asemenea, sprijin financiar, pentru care le mulțumim din suflet”, a mai declarat primarul comunei Pojorîta.
În încheiere, edilul Ioan Bogdan Codreanu le-a transmis celor mici urări de bine, să se bucure de locul de joacă, dar și de această perioadă minunată din viața lor.
Lasa un raspuns