Primăria municipiului Suceava va lansa procedura de licitație pentru opt licențe de taxi pentru mașinile electrice. În acest sens, consilierii locali se vor întruni în ședință ordinară, joi, 30 mai, și vor supune votului proiectul de hotărâre privind declanșarea procedurii de atribuire a autorizațiilor de taxi disponibile pentru transportul de personae în regim de taxi.

Potrivit proiectului de hotărâre ce va fi supus votului Consiliu Local Suceava, se lansează procedura pentru atribuirea unui număr de 15 licențe de taxi care au fost retrase sau au expirat.

Trebuie precizat că în municipiul Suceava numărul maxim de autorizații pentru activitate de taximetrie este de 400.

Potrivit proiectului de hotărâre, atribuirea autorizațiilor taxi se va efectua în prima etapă pentru autovehiculele electrice în ordinea descrescătoare a punctajelor aferente criteriilor de departajare și ulterior se va proceda la atribuirea celorlalte autorizații taxi, în ordinea descrescătoare a punctajelor acordate tuturor autovehiculelor cu care transportatorii participă la procedură, inclusive pentru vehiculele electrice pentru care nu a fost posibilă atribuirea unei autorizații taxi din categoria celor allocate autovehiculelor electrice.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.