Viorel Maxim, primarul comunei Iacobeni, a anunțat că au fost demarate lucrările de construire a noii grădinițe cu program normal din localitate. Acesta a precizat că unitatea de învățământ este realizată printr-un parteneriat între Primăria Iacobeni și Ministerul Educației și va găzdui trei grupe de preșcolari.

„Avem încredere în seriozitatea constructorului că va respecta termenul de execuție a lucrărilor, iar în 12 luni copiii din comuna noastră se vor putea bucura de o nouă grădiniță. Este un obiectiv  foarte important pentru cetățenii din Iacobeni, întrucât, știm cu toții, că educația stă la baza generației de mâine, iar copiii noștri merită ce este mai bun. Încercăm să creăm cele mai bune condiții pentru toți locuitorii comunei, inclusiv pentru cei mai mici dintre noi”, a declarat primarul comunei Iacobeni, Viorel Maxim.

Grădinița cu Program Normal din Iacobeni este finanțată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 10 – îmbunătățirea infrastructurii educaționale, iar costurile construcției se ridică la 2.129.705,01 lei.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.