Primarul Dumitru Gulei a anunțat că proiectul pentru construcția unei noi școli verzi în comuna Ipotești a obținut cel mai mare punctaj din județ, respectiv 97 de puncte din 100 posibile. Potrivit edilului, în perioada imediat următoare urmează să semneze contractul de finanțare pentru acest proiect. Valoarea investiției este de 4,5 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Noua școală verde va fi construită pe str. Decebal, va avea o suprafață de aproape 2.500 metri pătrați, un regim de înălțime P+2, 30 de săli, din care 18 clase, la care se adaugă laboratoare, săli de depozitare, cancelarie, secretariat și cabinet medical. La fiecare nivel vor fi grupuri sanitare raportate la numărul de elevi, urmând să fie amenajate și spații exterioare de recreere și activități extrașcolare.
„Este o investiție extrem de importantă pentru comuna noastră pentru că astfel vom rezolva problema spațiilor pentru învățământ. Intenția noastră este ca la actuala școală din Ipotești să rămână clasele I-IV, iar la viitoarea școală verde să mutăm clasele V-VIII. Suntem într-un stadiu foarte avansat și cu grădinița cu program prelungit, un proiect în valoare de două milioane de euro. Proiectul este depus la CNI și urmează să fie aprobat după ce a trecut de lista sinteză și am depus și proiectul tehnic”, a precizat primarul comunei Ipotești, Dumitru Gulei.
Lasa un raspuns