Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a informat miercuri, 2 august, în conferința săptămânală de presă, că grupul de lucru local pentru implementarea misiunii „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere al impactului asupra climei până in anul 2030” din cadrul programului Horizon Europe, s-a intâlnit la sediul municipalitații sucevene.
Edilul a subliniat că a fost elaborat, sub formă de Draft, Contractul Climatic care include și fișele de proiect identificate.
„Printre domeniile de intervenție propuse în cadrul grupurilor tematice de lucru se numără: Mobilitate Urbană, Eficiență Energetică, Energie Regenerabilă, Iluminat Public, Managementul deșeurilor, Managementul Apei, Regenerare Urbană și Cetățeni inteligenți și guvernare deschisă.
Avem pregatit un portofoliu de 40 de Fișe de Proiect în domeniile menționate, necesare pentru implementarea Climate Cyty Contract.
Ne dorim ca în această toamnă să semnăm contractul cu Comisia Europeană.
Mulțumim Universității Suceava pentru activitatea avută în cadrul Grupului de lucru, în mod special domnului prorector Mihai Dimian”, a spus primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Lasa un raspuns