Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat, într-o conferință de presă, că localitatea Șcheia a aderat la Zona Urbană Funcțională. Edilul Sucevei i-a mulțumit lui Vasile Andriciuc pentru că s-a alăturat acestui proiect din care mai fac parte orașul Salcea și comunele Moara, Bosanci, Ipotești, Adâncata, Mitocu Dragomirnei și Pătrăuți. Primarul Ion Lungu a declarat că primul proiect care va fi implementat în Zona Urbană Funcțională Suceava va fi „zona metropolitană de transport”.
„Am avut o discuție în sistem de videoconferință cu reprezentanții Băncii Mondiale și ai Ministerului Dezvoltării pentru a realiza acel studiu de dezvoltare urbană al Zonei Urbane Funcționale Suceava. Toate cele opt localități din jurul municipiului Suceava începând cu orașul Salcea, comunele Șcheia, Moara, Bosanci, Ipotești, Adâncata, Mitocu Dragomirnei și Pătrăuți și-au dat acordul și au stabilit reprezentanți pentru această ZUF. Așa cum se poate observa și comuna Șcheia a venit și îi mulțumesc domnului primar Andriciuc. Vom face o colaborare în interesul acestor două localități în această zonă urbană funcțională. Vom avea discuții cu reprezentanții Băncii Mondiale la care vom invita și primarii acestor localități în cursul lunii ianuarie. Primul proiect pe care vrem să-l facem este zona metropolitană de transport. Vrem să cumpărăm un parc de autobuze noi în așa fel încât să scoatem acest sistem de transport interjudețean din oraș, să fluidizăm traficul din oraș. La fel de important vrem să facem un nou centru urban de transport așa se spune acum. E vorba de o autogară pe care vrem să facem în zona TASA împreună cu TPL pe strada Traian Vuia. TPL va fi ultimul peron al acestei autogări în așa fel încât persoanele care vin din județ să poată fi preluate de transportul local și duse în oraș. Cred în acest proiect și sper să-l putem cât mai repede în practică”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Lasa un raspuns