Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat că luni, 11 martie, a pornit la drum Orchestra Simfonică Suceava. Edilul a subliniat că municipalitatea suceveană va finanța un proiect cultural în valoare de 500.000 de lei.
De asemenea, edilul a purtat discuții, la sediul Primăriei Suceava, cu Valentin Ianoș, directorul Casei de Cultură a Studenților și cu Doina Iacoban, specialist în finanțări europene, ce va sprijini municipalitatea să depună un proiect pe digitalizare, pentru a achiziționa aparatura necesară bunei funcționări a Orchestrei.
„Am decis ca orchestra să aibă numele de «ORCHESTRA SIMFONICĂ SUCEAVA», denumire reprezentativă pentru oraș și județ.
În urma discuțiilor cu specialiștii în finanțări nerambursabile din Primărie, am stabilit să alocăm suma de 500.000 pentru anul 2024.
Voi iniția un proiect de hotărâre în ședința ordinară de Consiliu Local de pe 28.03.024”, a spus primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Spectacolele vor avea loc la Teatrul Matei Vișniec sau Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, cu care Primăria are încheiat un protocol pentru evenimente culturale, sau în alte locații din municipiu.
Lasa un raspuns