Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat la Bucuresti la o întâlnire de lucru cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, cu secretarul de stat din cadrum Ministerului Finanțelor Publice, Daniela Pescaru, cu directoarea care se ocupă cu problemele de termoficare de la Ministerul Dezvoltării, Vali Baciu, cu care a purtat discuții legate de modalitățile de susținere a funcționării sistemului de termoficare în iarna 2023-2024.
Ion Lungu a spus că primarii prezenți la întâlnire au solicitat să se aprobe schema de sprijin de anul trecut, respectiv decontarea de la bugetul statului, prin Ministerul Dezvoltarii, a unui procent de 50% din factura la combustibilul folosit în centrala termică.
„De asemenea domnul ministru Sebastian Burduja a prezentat strategia de derulare a proiectelor cu finanțare europeană pe PNRR, derulate prin ministerul condus de dumnealui. În ceea ce priveste municipalitatea suceveană, proiectele europene pe care le derulăm prin Ministerul Energiei, situația este următoarea: la Parcul Fotovoltaic s-a incheiat perioada de consultare la Ghidul Solicitantului, iar la proiectul de reabilitare, modernizare a retelelor
inteligente de termoficare, a fost publicat în dezbatere publică Ghidul Solicitantului pe data 13 septembrie.
Sperăm să depunem cât mai repede aceste proiecte importante la Ministerul Energiei pentru finanțare pe fonduri europene.
Totodată am avut discuții la Ministerul de Finante, la Ministerul Dezvoltarii, la MIPE – Directia de implementare a proiectelor PNRR, a componentei locale C5 si C10, respectiv renovări eficiență energetică clădiri și mobilitate urbană -achizitii autobuze electrice.
Am convingerea că o parte din problemele ridicate își vor găsi rezolvarea în perioada următoare”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Lasa un raspuns