Primarul social democrat al comunei Fântâna Mare, Octavian Petru Ursache, îl va susține pe Crin Antonescu, însă nu pentru că acesta l-a convins, ci pentru că l-au convins liderii partidului său. De altfel, edilul de la Fântâna Mare a explicat că va face campanie electorală pentru candidatul coaliției de guvernare, doar pentru faptul că localitatea pe care o reprezintă beneficiază de sprijinul acestui Guvern și al Consiliului Județean Suceava.

„Eu merg cu el strict pentru Guvern, nu pentru persoana dumnealui. Personal m-au convins ai mei, de la președintele  Consiliului Județean până la mine. Cu PNL, la nivelul comunei mele, e greu de colaborat. E greu să dăm mână cu mână, după ce l-am trimis acasă pe fostul primar, după atâția ani. Nu mă bazez pe PNL la nivelul comunei Fântâna Mare, ci voi face campanie din poartă în poartă, împreună cu echipa. Oamenii de aici nu cred în niciun partid, ei m-au votat pe mine, ca om. Cei mai mulți dintre cei care au susținut PSD-ul nu mai sunt. Au trecut la cele sfinte”, a spus primarul comunei Fântâna Mare, Octavian Petru Ursache.

Edilul a adăugat: „Crin Antonescu nu m-a convins, cum nu m-a convins niciunul dintre candidați. O să merg cu Crin Antonescu datorită coaliției și datorită beneficiilor pe care le are comuna mea și datorită Guvernului”.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.