Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a inițiat un proiect de hotărâre privind execuția bugetelor municipiului Suceava pentru trimestrul I al anului 2025, care va fi supus votului deliberativului local în ședința de pe 30 aprilie. Potrivit edilului, în luna aprilie se prezintă spre analiză și aprobare de către Consiliul local, execuția bugetelor pentru trimestrul I al anului curent, cu scopul de a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară locală, astfel încât la finele anului să fie respectate prevederile legale referitoare la plățile restante.

Având în vedere că bugetul local al Municipiului Suceava a fost aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local în data de 26.03.2025, adică la sfârșitul perioadei de analiză, edilul arată că, până la această dată s-a aplicat în continuare bugetul anului 2024, limitele lunare de cheltuieli neputând depăși, de regulă, 1/12 din prevederile acestuia.

„Ca atare, această primă perioadă de analiză a execuției bugetare nu reflectă, de fapt, propriile noastre estimări privind veniturile și cheltuielile anului 2025, ci reprezintă o oglindă a modului în care am fost obligați să ne desfășurăm activitatea până la aprobarea bugetului. Respectiv, a fost necesar ca de la începutul anului să angajăm credite bugetare atât pentru cheltuieli curente, de funcționare, ale noului an, cât și pentru acoperirea/ finanțarea datoriilor la furnizori pe care le-am înregistrat la finele anului precedent și care au fost extrem de mari, de aproximativ 70.000.000 lei.

Cu toate acestea, se înregistrează o îmbunătățire semnificativă a execuției veniturilor bugetului local în trimestrul I al anului 2025 față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv 67,08%, comparativ cu 26,94%. Pe secțiuni, de asemenea remarcăm o îmbunătățire a gradului de execuție la trimestrul I. Dacă în 2025 am realizat 43,87% la veniturile secțiunii de dezvoltare, în anul 2024 aveam 6,66%. La venituri proprii avem un grad de execuție aproape dublu față de 2024, adică 83,29% față de 48,23% în 2024”, se arată în Referatul de Aprobare semnat de primarul Vasile Rîmbu.

Edilul a remarcat faptul că sunt indicatori de venituri care s-au realizat în procent de 100% și peste, în timp ce în anul precedent gradul de realizare era în jurul procentului de 50%.

„Un element care a perturbat execuția bugetară a primului trimestru a fost și acela că sumele privind finanțarea de bază pentru învățământ au fost comunicate la sfârșitul perioadei de analiză, iar acest fapt a dus la un procent mic de realizare la capitolul «Cheltuieli – Învățământ»”, a subliniat edilul Sucevei.

El a precizat că multe din capitolele bugetare de cheltuieli au procente foarte bune de realizare, ca de exemplu: Alte servicii publice generale – 89,18%, Ordine publică și siguranță națională – 76,83%, Sănătate – 93,24%, Asigurări și asistență social – 96,96%, Locuințe, servicii și dezvoltare publică – 70,63%, Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă – 95,96%, Alte acțiuni economice – 99,97%. Procentele mai mici de realizare la unele capitole sunt explicabile – la începutul anului – deoarece cererile de rambursare/transfer aferente proiectelor europene nu au fost decontate din bugetul de stat/bugetul Autorităților de management responsabile, în primul trimestru, urmare a neaprobării bugetului de stat în anul anterior.

„Exemplificăm cu suma de aproximativ 30.000.000 lei, reprezentând obligații de plată neachitate furnizorilor de lucrări aferente proiectelor europene, din cauza nedecontării cererilor de rambursare/transfer până la 31.03.2025.

Mai arătăm și faptul că în luna aprilie a anului curent, Municipiul Suceava a reușit să plătească toate obligațiile restante furnizorilor finanțați din bugetul local.

În analitic, ordonatorul principal de credite al bugetelor Municipiului Suceava prezintă execuția bugetară, arătând gradul de execuție la 31.03.2025, a indicatorilor de venituri și cheltuieli față de nivelul prognozat”, a conchis primarul Vasile Rîmbu.

7 Responses

  1. mihai grigore

    : revista floare albastra = blue : cum am mai spus _ eu _ personal am o deosebită considerație pentru primarul actual al Sucevei Vasile Rambu _ după revoluție bancherii și cei care au lucrat la finanțele sucevene au pus împreună în exercițiu un plan pentru dezvoltarea literelor la nivel Eminescu și George Enescu – Fundația Clturală a Bucovinei _ prilej pentru candidatul de duminică la alegerile presidentiale 2025-2030 al alianței electorale ‘ Romania înainte ‘ – Crin Antonescu _ sa creeze o analiză multidimensională per programele și proiectele din fonduri nerambursabile UE _ acum _ cel mai prestigios concurs de interpretare sinfonic din UE ‘ lira de aur ‘_ pentru copii_ și ‘ hard & soft ‘_usv _ cel mai avansat concurs de creație în domeniu din arcul euroatlantic !*:

    Răspunde
  2. mihai grigore

    : am căutat un cuvânt special și pentru programele în derulare din fondurile UE _ și _ care _ sa caracterizeze momentul actual de implementare a proiectelor -‘ viaducte’ !*:

    Răspunde
  3. mihai grigore

    : viaducte’ pe autostrada Suceava Pașcani _ mini perpendiculare de tip podea _ și care vor afla proiect de boltire ulterior pe sub autostrada = trecere într-o parte și alta pentru spațiul mioritic și poesisv_ oi _ vaci _ cai _ căruțe _ tractoare _ sere utilaje _ cu alte cuvinte însăși respirația economică a Moldovei stefaniene _ cum procedam acum la construcție pod Ungheni de flori peste Prut _ viaductul fiind _ in proiecție de oglinda însuși Raul Prut !*:

    Răspunde
  4. mihai grigore

    : și abordam și la nivel de inel al zonei metropolitane Suceava _ șemineul de nor – vest _ doar un singur viaduct_ un punct critic ce trebuie redefinit _ un podeț peste sosea si care cauză până acum o mulțime de decese și accidente _ totul rezultând la analiza _ repunere a pietrei de temelie a facultății de fizică de la usv și cu acest prilej _ totul _ repetitiv algoritmic rezultând din analiza modului în care arhitectul a desenat pe hârtie ideea _ acum in format de ‘ viaducte’ _ foi vectori de mare viteză perpendicular in sensul mecanicii lui Isac Newton unul pe celălalt _ adică îi că la accelerarea celor două părticele de la c.e.r.n. și care necioninduse _ am spus sa fie flux de particule contra flux de particule și în limita de până la viteza luminii sor găsit respectiva particula highs eu având ideea modului de a o descoperi adică prin ciocnire c2_ prilej de a invita și pe cetățenii români din Italia Franța și Germania sa se organizeze într-o misiune ‘ Romania înainte ‘_ la alegerile presidentiale de duminică _ însemnând spre vest UE și NATO și nu spre estul bolșevic _ Maia Sandu in Basarabia poate fi considerată un exemplu pentru Romania libera in acest sens :

    Răspunde
  5. mihai grigore

    : scrisorica _ către cardinalul piedro parolin _ secretar Vatican _ excelenta _ aveți toată susținerea unei lumi libere _ pentru a iniția și candidatura dumneavoastră la pozițiunea de papă al unei civilizații spațiale !*_ Hristos a înviat !*:

    Răspunde

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.