Primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, a anunțat că la început de an școlar vine cu o veste bună pentru părinții din acest oraș. Vasile Iliuț a anunțat că Ministerul Dezvoltării a selecționat cele 60 de creșe care vor fi construite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru care a fost lansat apelul de proiecte în data de 30 iunie și pentru care primăria Vicovu de Sus a depus o cerere de finanțare din dorința de a asigura o infrastructură modernă pentru educația preșcolară.
El a precizat că în în urma evaluării celor 228 cereri de finanțare, Vicovu de Sus se numără printre localitățile cărora le-a fost aprobată finanțarea alături de municipiile Fălticeni, Suceava, Câmpulung și orașul Siret din județul Suceava.
„Mulțumesc Consiliului Local al orașului Vicovu de Sus, Compartimentelor de Specialitate din cadrul primăriei și colaboratorilor care ne-au sprijinit în efectuarea demersurilor necesare”, a transmis Vasile Iliuț.
Lasa un raspuns