În momente pe care nu le-a prevăzut nimeni pentru Suceava, nici în cele mai pesimiste scenarii, există oameni care doresc să împărtășească tuturor convingerea că suntem mai buni și mai puternici în eforturi comune. Sunt oamenii care cred că o situație precum este cea cauzată de COVID-19 constituie un prilej să unească întreaga societate şi să ne mobilizeze la fapte bune.
Nu doar cred, ci și fac! Primarul comunei Poiana Stampei, inginerul Viluț Mezdrea, cunoscut deja de toată lumea, nu doar din Suceava, pentru felul în care alege să se dedice oamenilor din comuna sa, a hotărât de data aceasta să își doneze jumătate din indemnizația pe o lună pentru Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava. După ce a ales să facă asta, i-a îndemnat și pe cei care fac parte din echipa sa să facă același lucru, astfel că, alături de viceprimar și toți consilierii locali, primarul a strâns suma de 8000 de lei, pe care a pus-o în contul public care strânge donații pentru spitalul de la Suceava.
„Grija pentru oameni și pentru sănătatea acestora a primat întotdeauna, iar solidaritatea este cea care contează cu adevărat pentru societate în astfel de momente. Eu aș spune că este normal ca semnalul de unitate și bunătate să fie dat tot de aici, de la poarta de intrare în Bucovina, adică din Poiana Stampei. Am ales să facem asta pentru medicii de la spitalul de la Suceava, eroii din prima linie. Le mulțumim pentru dedicare și pentru că, şi-n aceste circumstanţe demonstrează prin propriul exemplu că dincolo de profesionişti, dincolo de problemele sistemului, au o inimă mare și fac tot ce pot pentru a restabili starea de sănătate a fiecărui pacient. Le apreciem maniera responsabilă în care stau la straja sănătăţii persoanelor dragi nouă și vrem să îi asigurăm că nu sunt singuri”, a fost mesajul transmis de edilul de la Poiana Stampei.
Viluț Mezdrea speră ca acțiunea sa să fie urmată și de alți colegi de-ai săi sau și de alte persoane care au posibilitatea să facă asta.
Banii donați de primarul de la poarta de intrare în Bucovina și de echipa acestuia vor fi folosiți pentru dotări de echipamente, materiale de igienă și protecție, programe de eficientizare a luptei împotriva acestui virus.
Lasa un raspuns