„Alegerile locale din acest an merg după o lege făcută de PNL și PSD, iar odată cu punerea ei în aplicare, descoperim dedesubturile ascunse ale acestei legi. Pe vremea regimului comunist, când se alegeau membrii Partidului Comunist Român în Marea Adunare Națională, PCR mima democrația mult mai bine decât o mimează astăzi PNL și PSD. Avem astăzi legi care îi avantajează din start”, a declarat Popovici.
Acesta a menționatul faptul că PMP este singura formațiune politică din Suceava care este în opoziție, celelalte partide mergând pe aceeași mână.
„Am ținut să scoatem în evidență câteva fotografii realizate de presa suceveană pe parcursul ultimilor patru ani. În aceste fotografii putem vedea cât de bine se înțeleg toți acești adversari politici care se dau astăzi. Ca și titlu, am trecut «Evoluția USL-ului în Suceava». Ea a plecat de la un punct și a evoluat”, a subliniat președintele PMP.
Una din problemele identificate de Corneliu Popovici în această campanie electorală este faptul că partidul pe care îl reprezintă nu poate avea reprezentanți în secțiile de votate.
„Cum este posibil ca PMP, care are o arie de acoperire de 90% în județul Suceava, să fie pus pe punctul de a nu avea reprezentanți în secțiile de vot, în timp ce UDMR, care nu are un candidat sau o listă de candidați, are reprezentanți în toate secțiile de vot. Eu nu am dreptul să mă păzesc și să îmi văd rezultatul muncii mele în această campanie? În schimb, mă vor număra reprezentanții UDMR-ului. Îmi e greu să cred că UDMR are în Suceava peste 500 de reprezentanți”, a punctat Popovici.
O altă problemă evidențiată de președintele partidului o constituie faptul că nu se pot expune mai mult afișe electorale ale candidaților din consiliile locale sau județene.
„Fiecare candidat ar trebui să aibă dreptul de a se exprima vizual și să își poată face campanie, însă legea îi interzice”, a mai menționat Popovici.
Migrația persoanelor din ultimele două luni este o altă problemă sesizată de președintele PMP, dând exemplu comunele Slatina și Mitocu Dragomirnei în care, doar într-o singură zi, au fost realizate 30 de vize de flotant. Acesta a făcut un apel public către prefectul județului Suceava și către președintele Consiliului Județean Suceava, de a veni în fața opiniei publice și să comunice numărul flotanților din județ ale ultimelor două luni.
Lasa un raspuns