Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, s-a aflat, timp de două zile, la Bucuresti cu o serie de probleme prioritare ale municipalitatii. Astfel, edilul a participat, la invitația  ministrului Daniel Cadariu, la o întâlnire la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, pe teme legate de turism referitoare la Organizatiile de Management al Destinatiilor si la Polurile de dezvoltare turistică.

„Așa cum se știe una dintre prioritățile municipalității din acest an este realizarea noii strategii de turism și realizarea OMD la nivelul municipiului Suceava. De altfel, am solicitat domnului ministru o legislație în domeniul turismului simplă si functională, cu modele preluate din țări unde turismul are o importantă contributie în PIB. Nu trebuie să redescoperim apa caldă, ci să luăm exemple de bune practici din alte părți.
Din păcate, prin PNRR se finanțează realizarea de OMD-uri la nivel regional si nu la nivel local, însă vom sta în continuare în contact cu Ministerul Turismului pentru realizarea si implementarea unei noi strategii de turism în orașul nostru”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Totodată, edilul Sucevei a avut discutii și la Ministerul Energiei cu ministrul Virgil Popescu pe tema proiectelor de reabilitare a rețelelor termice. De asemenea, edilul a discutat cu ministrul Energiei și despre reglementarea activitatii de funcționare pe biomasă a societății de termoficare, în asa fel încât biomasa sa fie definită combustibil, astfel încât să beneficieze de aceleași facilități ca și combustibilii fosili.

„Am avut discutii și la Ministerul Dezvoltării pe tema reabilitarii blocurilor de locuințe unde am depus o nouă lista de șapte blocuri care să intre la reabilitare anul viitor pe lângă cele aprobate anul trecut cu finanțare din acest an, în total 16 blocuri vor fi reabilitate pe eficiență energetică, cu un număr de 696 apartamente.
De asemenea am avut discuții la CNI pe tema licitațiilor Sălii Polivalente și a Bazei Sportive tip1 – teren fotbal antrenament dar și pentru obținerea aprobării pentru construirea unui nou stadion de fotbal”, a adăugat edilul Ion Lungu.

Acesta a subliniat că s-a semnat contractul pentru proiectare și execuție a Bazei de Sportive tip 1-teren antrenament fotbal cu câstigătorul licitației, respectiv firma Hentza Bussines din Ilfov.
Trebuie precizat că licitația pentru Sala Polivalentă este în procedură de finalizare, iar cât privește construirea unui Stadion Nou, municipalitatea se află pe Lista sinteză actualizată a subporgramului Complexuri Sportive.

„Au fost intîlniri utile si sunt convins ca o parte din problemele discutate își vor găsi rezolvarea in perioada următoare”, a conchis Ion Lungu.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.