Peste 100 de locuitori din Ițcani au participat sâmbătă, 11 ianuarie, la întâlnirea organizată în acest cartier al municipiului Suceava de democrat liberali, cu scopul de a-i consulta în legătură cu obiectivele de investiții pe care reprezentanții PDL în Consiliul Local Suceava le va susține spre a fi finanțate din bugetul pe 2014.

La întâlnirea organizată de liderul zonal al PDL, Mihai Flutur, a fost prezent președintele organizației municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Bălan, deputata Sanda Maria Ardeleanu și majoritatea aleșilor democrat liberali din Consiliul Local Suceava în frunte cu liderul lor, Lucian Harșovschi. Bălan a declarat că problema cea mai importantă pentru cartierul Ițcani, ridicată de majoritatea celor prezenți la întâlnire, se referă la noul cimitir. ”Oamenii vor ca în bugetul pe 2014 să fie alocate sume de bani pentru realizarea infrastructurii necesare pentru buna funcționare a cimitirului, asta însemnând alei și utilități”, a spus Bălan. El a arătat că cetățenii au reclamat lipsa gazului metan pe străzi precum Al. Ioan Ghica și Câmpului, lipsa iluminatului public pe strada Decebal, lipsa apei potabile curente și a canalizării pe străzile Al. Ioan Ghica, Livezilor și Barbu Ștefănescu Delavrancea, lipsa unui spațiu de joacă pentru copii precum și trotuarele impracticabile din zona pasarelei din Ițcani pe o porțiune de peste 200 de metri liniari. Ioan Bălan a subliniat că locuitorii din Ițcani au mai reclamat slaba implicare a poliției locale în asigurarea pazei și ordinii în perimetrele școlilor și grădinițelor. ”Cartierul Ițcani ar avea nevoie de multe investiții în infrastructura rutieră, în iluminat public precum și în rezolvarea problemelor cauzate de canalizarea supraînălțată care afectează casele din zonă. Încercăm însă o prioritizare a problemelor, pentru ca în bugetul pe 2014 să prindem la finanțare câteva obiective extrem de importante pentru cartierul Ițcani. Locuitorii de aici vor să beneficieze și ei de drepturi ca cetățeni ai Sucevei, atâta vreme cât sunt plătitori de taxe și impozite”, a încheiat Ioan Bălan.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.