Primul termen în apel în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanţă la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare a avut loc astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Susţinătorii lui Liviu Dragnea s-au luat la harţă cu cei care îl contestă pe liderul PSD. Luni dimineaţa două grupuri de oameni – pe de o parte susţinătorii lui Liviu Dragnea şi pe de cealaltă parte contestatarii săi, reprezentaţi ai #rezist, s-au strâns în faţa Înaltei Curţi. A existat o altercaţie între cele două tabere, adresându-şi injurii unii-altora, moment în care forţele de ordine prezente la faţa locului au reacţionat.

Primul termen al apelului lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive la DGASPC Teleorman a fost amânat pentru data de 5 noiembrie. Liviu Dragnea a cerut timp, printr-un e-mail, să își găsească avocat până atunci.

Șeful PSD a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.