Traian Pădureţ a precizat că doi directori generali din cadrul Ministerului de Finanțe, respectiv Mihai Păunică şi George Ghelmez, au transmis o adresă către ISJ Suceava, prin care solicită informaţii despre legalitatea acordării sporului pentru condiţii vătămătoare. Conducerea ISJ a răspuns acestei adrese, trimițând o notă unităţilor şcolare din judeţ, în care informează că acordarea sporului de calculator este ilegală şi că avizarea statelor de plată se va face doar dacă la sporuri de condiţii vătămătoare nu este înscris acest spor.
Liderul sindicatului „Pro Educația” a afirmat că prin această acţiune, „perechea Păunică-Ghelmez” încearcă să mai taie câte ceva din salariile angajaţilor din învăţământ şi că acesta este un semnal de alarmă, deoarece sporul pentru condiții vătămătoare se mai acordă în trei judeţe – Suceava, Giurgiu şi Ilfov. Liderul sindical susţine că Ministerul Educaţiei Naţionale a constatat că la Suceava nu ajung fondurile pentru plata salariilor pentru o lună de zile, iar în loc să se gândească la o soluţie constructivă, MEN s-a gândit că e mai simplu să mai taie de undeva, pentru a mai acoperi nişte găuri.
Pădureţ a mai explicat că în contractul colectiv de muncă unic din învăţământul preuniversitar este prevăzută acordarea unor sporuri pentru anumite condiţii de muncă, iar MEN trebuia să întocmească un regulament pentru acordarea acestor sporuri în termen de 60 zile de la înregistrarea CCM. El se întreabă cu ce drept ISJ Suceava nu avizează statele de plată pentru unităţile şcolare care sunt în legalitate.
„Membrii noştri de sindicat, care beneficiază de aceste drepturi salariale, ameninţă cu neparticiparea la concursurile naţionale. Majoritatea acestora vor informa ISJ Suceava că vor scoate din funcţiune calculatoarele din dotarea unităţilor şcolare şi vor colabora cu ISJ Suceava şi MEN prin telefon, fax şi documente ( statistici etc.) întocmite manual, ca pe vremea comuniştilor”, a precizat Pădureţ.
Lasa un raspuns