Maricela Cobuz, candidatul ce se află pe locul doi în lista pentru Camera Deputaților din partea Partidului Social Democrat, a prezentat sâmbătă, 3 decembrie, la Vatra Dornei, câteva puncte pe care le susține în programul de guvernare.

Candidatul PSD Maricela Cobuz este medic pediatru la Spitalul Județean Suceava și face parte din Partidul Social Democrat din anul 2012. Aceasta a ocupat funcția de vicepreședinte în departamentul de sănătate, iar în prezent este președintele Organizației municipale a Femeilor Social Democrate. De asemenea, candidatul PSD este și șef de lucrări la departamentul de sănătate și dezvoltare urbană, la disciplina de nutriție.

„În toată această campanie, zi de zi am încercat să îi conving pe cetățeni că PSD este cel care a redeschis cele 5500 de posturi în sănătate. În 2010, când am terminat specialitatea în pediatrie, 90% din colegii mei au plecat din țară. Pentru a obține un post în sănătate, a trebuit să deblochez la Ministerul Sănătății un post ca să mă pot angaja”, a declarat Maricela Cobuz.

Candidatul PSD consideră că un medic trebuie să profeseze acolo unde a învățat și să nu plece din țară. Conform unui studiu realizat, s-a demonstrat că în fiecare zi trei medici părăsesc țara.

„Programul social democrat pe sănătate prevede menținerea medicilor în țară, prin creșterea condițiilor de trai, creșterea salarizării, a condițiilor de muncă prin dotarea cu aparatură ultra modernă a tuturor spitalelor”, a mai spus candidatul PSD.

 

Maricela Cobuz: „Avem tineri talentați care merită mai mult”

Candidatul PSD pentru o funcție de deputat în Parlamentul României, a mai declarat că programul de educație este la fel de prioritar ca și cel din sănătate.

„Sunt și cadru didactic și am văzut multe lipsuri în educație. Consider că trebuie să existe programe de colaborare cu alte universități, deoarece avem tineri talentați care merită mai mult”, a mai spus Maricela Cobuz.

În perioada campaniei electorale, candidatul PSD a stat de vorbă cu oamenii, de la care a primit garanția că aceștia vor vota cu PSD, datorită programului corect care a fost prezentat și propus românilor pentru următorii ani.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.