Sub acest slogan, <Legea este prietenul nostru, dacă o cunoaştem şi o respectăm!> poliţiştii din Cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava, au lansat joi 28.02.2018, la Vatra Dornei, la Casa de Cultură, Programul judeţean de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor care se va derula până la finalul anului 2018.

Programul a fost lansat în prezenţa autorităţilor locale dar şi a peste 200 de părinţi. În mod deloc întâmplător, poliţiştii au ales în acest an să lanseze programul în prezenţa părinţilor şi să poarte discuţii cu aceştia, având în vedere faptul că în multe situaţii s-a constatat că atitudinile comportamentale de tip delictual ale copiilor sunt generate şi de lipsa de comunicare din familie sau de unele exemple nepotrivite întâlnite în mediul familial.

Scopul programului este diminuarea riscului infracţional şi victimal în rândul minorilor la nivelul Judeţului Suceava până la finele anului 2018. Programul are două module : prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor şi prevenirea violenţei în mediul şcolar.Programul judeţean de prevenire a delincvenţei juvenile  prezentat la Vatra Dornei

Potrivit polițiștilor printre obiectivele programului se regăsesc cunoaşterea permanentă a evoluţiei fenomenului violenţei din incinta şcolilor şi zonele adiacente acestora, a formelor de manifestare a comportamentelor antisociale ale elevilor şi identificarea categoriilor de minori aflaţi în situaţii de risc victimal sau delictual;informarea opiniei publice cu privire la adevărata dimensiune a criminalităţii în care sunt implicaţi minorii şi educaţia anti – infracţională şi anti victimizare a elevilor.

Totodată dezvoltarea colaborării cu alte instituţii care au atribuţii în domeniu protecţiei copilului pentru atragerea şi implicarea elevilor în proiecte – campanii de prevenire, activităţi extraşcolare, etc.; consolidarea parteneriatului FAMILIE – ŞCOALĂ – POLIŢIE în vederea dezvoltării unui proces educaţional antiinfracţional şi prevenirii comportamentelor violente.

În cadrul programului vor fi desfăşurate acţiuni de informare în şcoli dar şi înafara unităţilor de învăţământ, vor fi iniţiate campanii şi proiecte punctuale de prevenire. De asemenea, pe perioada vacanţei vor fi organizate şcoli şi tabere de vară cu tematică preventivă şi vor fi desfăşurate concursuri şi activităţi interactive.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.