Monitorizarea activității de inspecție tehnică periodică este realizată, acum, cu mijloace informatice, astfel că ITP-ul poate fi realizat și în afara granițelor teritoriale ale statului român, susțin inițiatorii unui proiect legislativ de completare a Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România.
Proiectul prevede ca inspectorii RAR să se deplaseze, la cererea românilor aflați în statele europene sau în Republica Moldova, pe acel teritoriu, în baza unui contract de franciză încheiat cu RAR în condițiile legii. Astfel, susțin parlamentarii care semnează proiectul, nu va fi niciun cost suplimentar nici pentru bugetul de stat, nici pentru cetățenii români care acum sunt nevoiți să se deplaseze o dată la șase luni, un an sau doi, în țară, pe cheltuiala proprie, pentru a face ITP-ul mașinii. Unul dintre argumente este acela că programele informatice realizate de Registrul Auto Român implică și monitorizarea video în timp real, astfel că măsurile propuse pot fi puse repede în aplicare.
Art. 4
(2) Activitatea de inspecție tehnică periodică se poate realiza atât pe teritoriul României, cât și pe teritoriul Republicii Moldova, pe teritoriul statelor membre ale Spațiului Economic European și pe teritoriul Confederației Elvețiene, prin operatori economici autorizați, numai pe baza unui contract de franciză încheiat cu RAR de către aceștia, în condițiile legii.
(3) Autorizarea activității de inspecție tehnică periodică în afara teritoriului României se face în condițiile prevăzute de prezenta lege, fără costuri suplimentare pentru RAR.
(4) Cheltuielile suplimentare ocazionate de procedura de autorizare și de monitorizare a activității de inspecție tehnică periodică în afara teritoriului României sunt suportate integral, după caz, de către persoanele care solicită autorizarea, respectiv de către persoanele autorizate.
Senatul va dezbate în plen această inițiativă parlamentară, dar indiferent de votul de aici, ea va fi supusă votului Camerei Deputaților, forul decizional.
Sursa: www.legestart.ro
Lasa un raspuns