În ședința Consiliului Local Suceava de joi, 30 august, va fi dezbătut proiectul de hotărâre inițiat de consilierii PSD privind arborarea drapelului României, a steagului propriu și cel al Marii Uniri în apropierea statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare, din Parcul Șipote.
Steagurile ar urma să fie amplasate în partea dreaptă a statuii, pe un soclu asemănător cu soclul statuii ecvestre, proporțional cu lungimea (dimensiunile) celor trei catarge. Ele avea o lungime de circa 37 de metri, proporțională cu mărimea catargelor, care vor fi de 50 de metri fiecare, prevăzute cu braț rotativ mobil (cu cablu intern sau manivelă).
Inițiatorii proiectului consideră oportună arborarea drapelului României, a steagului propriu al municipiului Suceava, dar și cel al Centenarului Marii Uniri în apropierea statuii ecvestre a Cetății de Scaun a Sucevei, a voievodului Ștefan cel Mare, deoarece contribuie la promovarea simbolurilor statului român și a celor locale.
„Locuitorii municipiului Suceava, dar și vizitatorii Cetății de Scaun vor omagia cu mare respect această inițiativă care va contribui la crearea unei imagini pozitive despre municipiul și structurile administrative locale și va insufla în fiecare persoană care va păși prin porțile cetății un respect al valorilor și simbolurilor naționale. Trebuia realizat acest lucru încă de la începutul activității Centenarului, odată cu sărbătorirea Zilei Naționale de 1 decembrie 2017, dar niciodată nu este prea târziu în a realiza lucruri mici dar mărețe pentru cultura și istoria noastră suceveană”, au transmis inițiatorii.
Proiectul de hotărâre este semnat de consilierii PSD Mitică Bejinaru, Doinița Cocriș, Iulia Fuior, Andrei Păduraru, Ioan Buciac, Florin Cristescu, Vasile Mocanu și Cristian Boberschi.
Lasa un raspuns