Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege al internship-ului. Proiectul a fost adoptat tacit de către parlamentari. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Legea Internshipului, adoptată de Guvern. Internii nu pot lucra mai mu… Tinerii în vârstă de cel puţin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite la firme private sau instituţii publice, pe perioade de cel mult şase luni. Persoanele juridice pot cere statului la finalizarea programului de internship o primă de promovare a angajării echivalentă cu 4.586 lei pe angajat. Proiectul urmează să fie transmis către Parlament cu solicitarea de a fi dezbătut şi aprobat în procedură de urgenţă.   „Participanţii la programele de Internship îşi vor putea astfel consolida competenţele şi abilităţile profesionale pentru adaptarea la cerinţele practice şi exigenţele locului de muncă în vederea integrării în muncă; de asemenea, vor putea dobândi experienţă şi vechime în specialitate, după caz”, se precizează într-un comunicat de presă al Executivului.   Numărul de interni nu poate depăşi 5% din numărul total de angajaţi   Potrivit sursei citate, pe parcursul unui an calendaristic, în funcţie de numărul de salariaţi angajaţi cu contracte de muncă, organizaţia gazdă poate încheia, în mod simultan, contracte de internship pentru un număr de interni care nu poate fi mai mare de 5% din numărul total de angajaţi.   „Internul sau beneficiarul programului de internship are dreptul la o indemnizaţie lunară netă de internship, din partea organizaţiei gazdă. Indemnizaţia de internship va fi cel puţin egală cu 50% din echivalentul salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată.   Activitatea unui intern, încadrat în baza unui contract de internship, este de 6 ore pe zi, în regim de maxim 30 de ore pe săptămână, timp de 5 zile, urmate de două zile consecutive de repaus. Este interzisă efectuarea de ore suplimentare pe durata programului de internship”, se precizează în comunicat.   Certificat de internship la finalul programului   Internul va primi, la finalul programului, un certificat de internship. Pe perioada derulării programului de internship organizaţia gazdă are obligaţia asigurării în sistemul asigurărilor de sănătate a internului care nu are calitatea de asigurat şi a plăţii contribuţiei aferente.   Persoanele juridice care, în termen de 60  de zile de la finalizarea programului de internship, încheie un  contract de muncă cu persoana care a desfăşurat programul de internship, primesc, la cerere, din partea statului, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, o primă de promovare a angajării echivalentă cu 4.586 lei pe angajat per angajat, sumă calculată la cursul Băncii Naţionale a României de la data efectuării plăţii, după îndeplinirea obligaţiei de  menţinere a raporturilor de muncă cu acesta pentru o perioadă neîntreruptă de cel puţin 24 de luni.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.