Muzeul Național al Bucovinei continuă seria proiectelor educaționale cu o nouă provocare lansată  elevilor din clasele a III-a și a IV-a, pe care îi invită să cunoască lumea fascinantă a podoabelor Evului Mediu și să devină mici bijutieri.

Proiectul educațional Micii bijutieri – atelier de bijuterii medievale, organizat în perioada 25 – 29 octombrie 2021, se adresează micilor prieteni ai muzeului, dornici să cunoască istoria realizării bijuteriilor Evului Mediu, curioși să experimenteze meșteșugul creării obiectelor de podoabă.

Atelierul este structurat în două părți, teoretică și practică, organizate astfel încât copiii să petreacă timp frumos la muzeu cu informații inedite și activități care să le stimuleze creativitatea.

Partea teoretică va cuprinde o prezentare generală a evoluției orfevrăriei, apariția bijuteriilor și tehnicile de realizare a acestora în Moldova medievală și se va desfășura în Sala Tezaur a Muzeului de Istorie, acolo unde se păstrează colecția de bijuterii a Muzeului Național al Bucovinei.

Partea practică a proiectului educațional, va provoca creativitatea participanților, copiii fiind îndrumați de către specialiștii Biroului Educație, Marketing și Comunicare din cadrul Muzeului Național al Bucovinei în realizarea unor bijuterii (cercei, ace de voal, nasturi, etc), inspirate după modele vizualizate în Sala Tezaur.

REGULAMENT DE DESFĂȘURARE:

LOCAŢIA DE DESFĂŞURARE A PROIECTULUI EDUCAŢIONAL: Muzeul de Istorie, sala TEZAUR și Sala Realitate Virtuală.

PERIOADA DE DESFĂŞURARE: 25-29 octombrie 2021.

Atelierul se va desfăşura în intervalul orar 10:00 – 12:00.

GRUP ŢINTĂ: elevi ai claselor a III-a şi a IV-a din judeţul Suceava.

DATA LIMITĂ DE ÎNSCRIERE: 20 octombrie 2021.

Înscrierea participanţilor se va face în limita locurilor disponibile.

Se pot înscrie maxim 10 participanţi/zi.

Ocuparea locurilor se va face în ordinea înscrierii.

Recomandăm participarea într-o singură zi, deoarece activitățile proiectului educațional se repetă zilnic!

Taxa de participare: 3 lei/copil.

Fişele de înscriere pot fi descărcate de pe pagina de facebook a Muzeului de Istorie. După completare, fișele se vor trimite adresa: marketing@muzeulbucovinei.ro.

Plata taxei de participare se va face la magazinul de prezentare al instituției, în ziua participării!

  • Copiii vor veni și vor pleca către și de la muzeu doar însoțiți de părinți/tutori/aparținători.
  • Este obligatorie purtarea măștii de protecție de către participanți.
  • Copiii vor veni cu 5 minute mai devreme. Conform reglementărilor în vigoare, suntem obligați să vă luăm temperatura la intrare, iar în cazul în care aceasta depășește 37,3 grade, nu vă putem acorda accesul, dar vă așteptăm data viitoare.
  • Fiecare copil va avea măsuța sa de lucru și va dispune de materiale proprii.
  • Deplasarea în interiorul muzeului se va face doar împreună cu specialiștii coordonatori din cadrul proiectului educational.
  • Pe perioada activităților, copiii vor respecta regulile de distanțare și cele sanitare impuse de legile în vigoare, precum și acest regulament.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.