Donțu a fost însoțit de senatorii Ștefan Radu Oprea și Marian Pavel, membri ai Comisiei pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului.
Programul vizitei a cuprins o serie de întâlniri în format bilateral cu Danuta Hübner, președinta Comisiei pentru afaceri constituționale (AFCO) din cadrul Parlamentului European, Iliana Iotova, vicepreședinta Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din cadrul Parlamentului European, Mercedes Bresso, membră a Comisiei pentru afaceri constituționale (AFCO) din cadrul Parlamentului European, Victor Bostinaru, Vicepreședinte pentru politică externă al Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European, precum și participarea la Conferința interparlamentară la nivel de comisii, AFCO, privind „Evoluția instituțională viitoare a Uniunii Europene: Intensificarea dialogului politic dintre Parlamentul European și parlamentele naționale în vederea consolidării examinarii parlamentare asupra guvernelor la nivel European”.
În cadrul convorbirilor cu Danuta Hubner și Iliana Iotova, temele principale s-au axat pe prezentarea unor elemente privind modul de funcționare al Comisiei pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor CEDO, precum și perspectiva cooperării la nivelul comisiilor – Comisia pentru constituționalitate, AFCO și LIBE – pe teme de interes comun. Atât. Hubner, cât și Iotova au apreciat pozitiv eforturile Senatului de a crea Comisia de constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor CEDO, precum și relevanța acestei comisii. În acest sens, dna. Hubner și Iotova și-au exprimat disponibilitatea de a întemeia un atelier de lucru, organizat de comisiile AFCO și LIBE, având ca punct de plecare buna practică a Senatului, privind crearea unui mecanism la nivel european de punere de acord a prevederilor legislative cu prevederile atât a Constituțiilor statelor membre, cât și a Tratatului de la Lisabona. Acest atelier de lucru, care va fi organizat în prima jumătate a anului 2016, va fi însoțit de un studiu AFCO privind mecanismele parlamentare ale statelor membre de punere de acord a prevederilor legislative cu prevederile Constituțiilor acestora, având ca exemplu Comisia pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor CEDO din cadrul Senatului României.
Mercede Bresso, membră a Comisiei pentru afaceri constituționale (AFCO) a evidențiat importanța dialogului politic bilateral consistent și regulat între cele două comisii pe teme de interes comun, precum procedura de examinare a documentelor europene și/sau procedura neformalizată a cartonașului verde, prin care se pot sugera inițiative legislative, amenda sau abroga acte ale Uniunii, fără a se depăși cadrul legal instituit de tratatele Uniunii. De asemenea, Bresso și-a exprimat dorința de a se efectua o vizită de lucru a delegației Comsiei AFCO, în România.
Victor Boștinaru a evocat necesitatea creării unui cadru adecvat de cooperare între eurodeputații românii și senatori, în cadrul comisiilor sectoriale, cu teme clar definite și aspecte legate de interesele României la nivel european.
Pe agenda Conferinței interparlamentare au fost incluse teme precum îmbunătățirea funcționării Uniunii Europene având ca bază potențialul Tratatatului de la Lisabona, document de lucru avându-i ca raportori pe dna. Mercedes Bresso și dl. Elmar Brok, în special prin cooperarea consolidată între Parlamentul European și parlamentele naționale, în cadrul organelor comune; precum și controlul parlamentar asupra executivului la nivelul Uniunii Europene.
Această vizită de lucru a oferit ocazia unei serii importante de contacte bilaterale care au reconfirmat importanța cooperării în cadrul structurilor europene, precum și a consolidării schimbului de experiență, în ambele sensuri, între Senatul României și Parlamentul European.
Lasa un raspuns