Departamentul de comunicare al PSD Suceava a anunțat că, odată cu avizul favorabil primit de Valentin Popa pentru funcția de ministru al educației naționale, s-a concretizat propunerea organizației județene PSD ca un sucevean să preia această funcție extrem de importantă.

Candidatul desemnat a expus obiectivele referitoare la învățământul preuniversitar și universitar cuprinse în programul de guvernare al PSD precum și obiective stabilite de dumnealui. Maniera în care Valentin Popa a răspuns la întrebările formulate de parlamentarii ce fac parte din aceste comisii (printre care se numără și deputatul Alexandru Rădulescu) a evidențiat premisele favorabile creșterii calității educației românești sub conducerea unui sucevean. Candidatura lui Valentin Popa va fi supusă votului plenului Parlamentului României în această după- amiază”, transmite un comunicat al PSD Suceava.

De asemenea, referitor la domeniul educației, PSD Suceava dorește să-i informeze pe suceveni că, deși în județ sunt menționate că există 219 unități școlare cu toaletă în curte, situația este deja remediată prin implicarea guvernului social democrat.

Astfel, numai în acest an, prin PNDL 2, 79 de școli și 44 de grădinițe vor fi renovate urmând ca până la anul 2020 să nu mai existe nicio școală care să nu îndeplinească standardele de calitate specifice mileniului 3. Sunt elemente concrete pe care Guvernul social democrat și parlamentarii sociali-democrați suceveni le prezintă locuitorilor județului Suceava, spre deosebire de permanenta văicăreală a liberalilor suceveni menită să dezinformeze”, mai transmite comunicatul departamentului de comunicare al PSD Suceava.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.