Reprezentanții Partidului Social Democrat Suceava au constatat că și această săptămână a debutat în presa suceveană, cu lamentările colegilor parlamentari liberali.

„Noi, parlamentarii sociali-democrați suceveni, îi considerăm pe colegii noștri drept parteneri politici și nu adversari. De aceea am vrea să venim întâmpinarea lor, să lămurim dilemele care îi frământă, însă nu știm dacă la baza acestor frământări stă necunoașterea realității sau o amenzie profundă”, susțin reprezentanții PSD Suceava.

Potrivit acestora, un coleg liberal, vechi și marcant membru PDL, deplânge starea actuală a României.

„El invocă lipsa investițiilor în infrastructură uitând că, de exemplu, Ministerul Dezvoltării este în plin proces de semnare a contractelor pentru investiții prin PNDL în valoare de 30 miliarde lei; sau un alt exemplu: Ministerul Agriculturii a alocat, în acest an, 700 milioane lei noi pentru creșterea suprafeței agricole irigate, aceasta triplându-se. Tot dumnealui deplânge starea economiei românești fără a lua în considerare faptul că în primele 9 luni ale acestui an, cu guvernare social-democrată, România a înregistrat una din cele mai mari creșteri economice din UE: PIB-ul a marcat o creștere de 7 % ( sursa INS). Același parlamentar își exprimă îngrijorarea că românii nu simt creșterea economică, el omițând fapte evidente precum: creșterile salariale ale celor din sectorul bugetar, creșterea punctului de pensie la 1000 lei sau creșterea salariului minim la 1450 lei (cea mai mare creștere din Europa potrivit revistei Capital). Și toate acestea fără a se depăși deficitul bugetar de 3% asumat”, transmite un comunicat al Partidului Social Democrat Suceava.

Social democrații suceveni susțin că cel mai ridicol este faptul că parlamentarul democrat liberal se arată îngrijorat de cuantumul datoriei externe a României.

„Considerăm că o decență minimă i-ar obliga pe parlamentarii PDL să fie ultimii care să analizeze acest aspect. Pentru că ei sunt cei care, prin guvernul lor, în 2009, au contractat cel mai mare împrumut extern al României, 20 miliarde de euro, împrumut care, nu numai că nu s-au regăsit în economia românească, dar  nici nu a împiedicat ca Guvernul Boc să taie 25 % din salariile și pensiile românilor. În acest context nu cred că-i putem suspecta pe parlamentarii liberali de ignoranță sau amnezie ci doar de o clasică capacitate de omisiune tendențioasă și de maximă ipocrizie”, au mai transmis reprezentanții PSD Suceava.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.