Pur și simplu, nu merită!

Nervi de dimineață! În jurul meu, oameni care se agită, urlă, țipă și pe mine mă doare drept în organul ală pe care îl intuiți. M-am săturat de oameni care cred că urletul este cea mai potrivită metodă de a-și arăta importanța. Chiar nu mă mai impresionează și îi tratez cu sictirul cuvenit. Dar sunt obositori. Incredibil de obositori….

Profilul acestor personaje este standard: nu au reușit nimic prin forțe proprii, toată evoluția lor profesională este rezultatul pilelor, al șpăgilor și al limbilor bine plasate la timpul lor. De obicei, sunt angajați la stat și dacă doamne ferește ar pleca din funcțiile pe care le dețin, ar fi bieți muritori de foame pentru că în mediul privat, nimeni nu ar da doi lei pe dânșii. Culmea e că majoritatea au simpatii liberale în pofida acestui impediment. Asta pentru că dă mult mai bine să fii de dreapta, decât de stânga. E aerul mai rarefiat în dreapta, mai curat, mai plin drepturi și lipsit de responsabilități. Nu că în stânga responsabilitățile ar fi mai multe, dar măcar acolo ești silit de doctrină măcar să mimezi că îți pasă de ele.

Tot personajele respective au o slăbiciune pentru cuvântul „urgent”. La ei totul este urgent, nimic nu suferă amânare și mai e și „deosebit de important”. De fapt, de cele mai multe ori, trebuie de făcut ceva „urgent” tot din cauza lor, pentru că nu au fost în stare să le facă la momentul oportun și atunci îți plasează ție, subaltern, această sarcină, pe care trebuia să o facă în câteva săptămâni, iar tu ai la dispoziție cel mult 8 ore.

De asemenea, tot acești iluștri carieriști de circumstanță, îi recunoști pentru apetitul lor de a amenința cu sfârșitul lumii. Nici marii prevestitori nu au profețit cu atâta patos finalitatea lumii, apocalipsa, Armaghedonul cum o fac personajele despre care discut. Ei te distrug, ei distrug, ei sunt cavalerii apocalipsei pentru cine se pune cu dânșii, ei sunt… un mare fâsss! Pentru că, dacă te înfingi în dânșii cum trebuie, se dezumflă și fac poc, mai repede ca un balon de săpun. E drept că este obositoare lupta cu dânșii, dar merită să-i vezi cum dau înapoi, cum se retrag în carapace, cum se înnegresc de neputință. Partea proastă este că au ținere de minte bună și dacă te prind la cotitură, își dau toată silința să îți facă rău, dar pe deoparte asta e bine, pentru că așa ești mult mai atent ca să nu greșești.

În ultima vreme tot cu astfel de oameni mi-a fost dat să lucrez. Asta m-a determinat să îmi doresc și mai mult să fiu independent, să lucrez doar eu pentru mine, eventual să folosesc disprețul avut pentru aceștia ca suport moral pentru a reuși în viață. Să le arăt că pot. Și voi reuși. Altă alternativă decât să fii propriul stăpân nu este, într-o lume în care toți te vor slugă. Pur și simplu, nu merită!