Sâmbătă, 26 martie, de la ora 11:00, în liga secundă de fotbal, seria I, după ce a stat „pe tușă” etapa trecută și în urma succesului cu Rapid București, echipa din Suceava va întâlni pe stadionul Areni echipa de pe locul 4 în clasament, Academica Clinceni.

IMG_9790Echipa oaspete vine după un succes împotriva Pojorîtei, scor final 5-1.

„Ținând cont de starea vremii, cred că va fi un meci de luptă, un meci dificil. Sperăm să ne adaptăm cât mai repede la starea terenului. Jucăm împotriva unei echipe care de două etape și-a schimbat antrenorul, în ultima etapă a câștigat cu Pojorîta, și vine cu un moral bun. Noi, chiar dacă nu am câștigat, am făcut un meci bun cu Rapid, iar acest lucru ne dă încredere că putem face o partidă bună. Așteptăm revenirea juniorului Boiciuc de la Naționala de tineret a Moldovei și sperăm să îl avem astăzi la antrenament”, a declarat antrenorul echipei Rapid Suceava, Costel Ilie.

Conducerea clubului Rapid a declarat că accidentarea suferită de mijlocaşul echipei Rapid CFR Suceava, Eduard Sandu, în prima repriză a partidei cu ACS Berceni, din etapa a XIX-a, s-a dovedit a fi mai gravă decât se preconiza. Un consult efectuat de fotbalistul în vârstă de 28 de ani la o clinică din Iaşi, a scos în evidenţă nu doar o ruptură a ligamentelor încrucişate de la genunchi, ci şi a meniscului, ceea ce înseamnă că Sandu este scos din circuit pentru o perioadă îndelungată de timp, fiind de aşteptat să revină pe gazon într-un meci oficial abia în toamna acestui an.

Bucovina Pojorîta, care în ultimele două etape a încasat 10 goluri, câte cinci de la Rapid București și Academica Clinceni, va juca pe teren propriu împotriva liderului Dunărea Călărași.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.