La data de 26.02.2021, în intervalul orar 05:30-10:30, pe raza Secției nr. 4 Gălănești și pe tronsoanele rutiere adiacente mun. Rădăuți a fost organizată o razie, la care au participat poliţişti din cadrul Poliției Mun. Rădăuți și de la cele două Secții de poliție rurală , precum și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale – IPJ Suceava.

Au fost desfășurate două percheziții domiciliare în cătunul Vuliva, de pe raza comunei Frătăuții Noi, în vederea probării activității infracționale a unor suspecți și identificării și recuperării bunurilor date în urmărire.

Cu această ocazie au fost identificați suspecții unor fapte de furt, respectiv doi bărbați față de care au fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.      

S-au constituit escorte, iar persoanele reținute au fost conduse la sediul I.P.J. Suceava C.R.A.P. urmând a fi introduse în arest.

S-a acționat în filtre fixe cu efective mărite cât și prin oprirea din mișcare a autovehiculelor care circulau din sens opus pe principalele artere de circulație cu risc accidentogen ridicat cât și pe străzile secundare din zonele menționate anterior.

În cadrul raziei au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10.000 lei atât la regimul circulației rutiere cât și la regimul circulației materialului lemnos. De asemenea, au fost confiscați cca. 10 mc lemn foc fag.

Au fost suspendate 2 permise de conducere și au fost reținute 3 certificate de înmatruculare și 2 seturi de plăcițe cu numere de înmatriculare.

Spre exemplu, a fost probată activitatea infracțională a doi bărbați din comuna Frătăuții Noi, jud. Suceava, bănuiți de comiterea mai multor furturi din locuință. În cauză a fost extinsă urmărirea penală și sub aspectul infracțiunilor de „furt” și „executarea sau folosirea de intalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”.

În cadrul raziei au fost desfășurate și activități specifice de control în ceea ce privește respectarea prevederilor legale privind prevenirea răspândirii Covid 19.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.