Prietenii lui Paul nu s-au adunat în preajma lui din milă și nici pentru că e trendy să ai grijă de bolnavi, au făcut-o deoarece acest om reușea să fie magnetic, împărtășind cumva forța sa interioară. Nu e deloc simplu și nici obișnuit ca un om bolnav să fie tonifiant pentru cei din jur, iar Paul reușea să dovedească în fiecare zi că viața, așa cum ne e dată, merită trăită, că trebuie s-o sărbătorim și să ne bucurăm de ea. Mare păcat că s-a stins această flacără luminoasă, dar Paul a lăsat în urma lui prieteni adevărați, oameni care-i vor cinsti amintirea zâmbind.
Am să vă dăruiesc gândurile unei prietene a lui Paul, din fericire și a mea, Diana Elena Peptănuș, deoarece ele sunt un argument puternic pentru care ar trebui să facem un club Paul Catană la Suceava, un Club al Zâmbitorilor. Dincolo de foarte buna filozofie de viață, zâmbetul este o atitudine care, să fim cinstiți, ne lipsește, iar un loc unde te poți reobișnui să zâmbești, dacă dorești, ar putea fi benefic societății actuale și celei viitoare: “Nu lăsa lumea să-ți schimbe zâmbetul… foloseste-ți zâmbetul ca să schimbi lumea!!!”- Paul Liviu Catană
Despre Paul se poate spune că a avut o copilărie așa cum toți dinte noi am avut-o, că în tinerețea lui s-a bucurat cât de mult a putut de tot ce i-a oferit viața și că… la un moment dat, o julitură banală la o mână i-a declanșat o boală ce avea să-i pună la căpăstrul unei perioade cu suișuri si coborâșuri, cu oameni ce au fost lângă el să-l ajute în a trece peste cancer, o perioadă în care el spunea că a trăit cele mai vii și frumoase amintiri din viața lui.
A trecut prin treizeci și patru de cure cu citostatice și opt operații, a fost diagnosticat cu un cancer osos la nouăsprezece ani, dar a trecut prin toate, chiar dacă medicii i-au dat mai puțin timp decât a putut duce, vesel și încurajând copiii din centrele ocologice să fie curajoși şi bătăioși. A fost membru activ a unei fundații care are grijă de copiii bolnavi de cancer și chiar când se simțea bine, îi motiva pe copii să lupte și să creadă în șansa de vindecare prin faptul că-și petrecea mereu timpul liber cu ei, iar în perioada de doi ani in care s-a crezut că a învins cancerul milita pentru ca fiecare să aibă speranța că se poate, că poate fi sănătos și vindecat.
Era optimist și spera că participarea la alegerile europarlamentare și o eventuală alegere a lui il va ajuta să schimbe sistemul sanitar din România, din păcate soarta a avut alte planuri cu el. Spunea mereu „eu nu știu ce o să fie mâine, poimâine sau răspoimâine, ceea ce vreau eu să fac este să ajut mulți oameni și să-i fac pe ai mei să fie mândri de mine, să spună da… acesta este fratele meu și acesta este băiatul meu, să spună mama”, iar ca ultim îndemn de-al lui Paul, să nu uităm… „ceea ce facem în viață are ecou în etenitate”. Pentru Paul a venit ca ceva firesc și făcut din suflet, dar mulțumim tuturor celor care în aceste zile și-au amintit de el și de zâmbetul lui, de suflul lui pozitiv pentru toti cei ce treceau prin momente așa cum trecea el și mai ales, celor care au fost împinși de către el, poate cel mai mult încercat dintre noi. De asemenea, mulțumim celor ce și-au amintit de el pe 3 iunie, de ziua lui și au aprins lumânări atât în Suceava, cât și în alte orașe pentru luminarea căii lui.
Drum bun, Paul Liviu Catană, rămâi eroul nostru!
Lasa un raspuns