Într-un comunicat trimis de prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, se menționează faptul că în Legea nr. 351/2001 nu este prevăzută posibilitatea trecerii de la statutul urban la cel rural al unei localități, respectiv trecerea unui oraș la statutul de comună și prin urmare nu există o bază legală în care să se poată realiza această revenire la statutul rural.
Pe lângă faptul că nu există temei legal pentru promovarea unor astfel de proiecte de lege, într-un alt comunicat, se consideră oportun ca, în prealabil, să se analizeze oportunitatea organizării unor astfel de referendumuri locale precum și riscurile care pot să apară în cazul demarării unor astfel de proceduri ținând cont de fondurile de la bugetul de stat și fondurile europene primite de aceste unități administrativ-teritoriale ca localități urbane, astfel încât scopul pentru care au fost utilizate să-și îndeplinească menirea.
Tot în acest an au fost organizate doua referendumuri locale în orașele Liteni și Dolhasca, din județul Suceava.
La Liteni s-au prezentat 28,79% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, iar la Dolhasca doar 24,39%, în ambele cazuri neîndeplinindu-se condițiile de valabilitate a referendumului.
Primarul Nicolae Chiriac a inițiat un Proiect de Hotărâre privind organizarea referendumului local în vederea consultării cetăţenilor din oraşul Broşteni, judeţul Suceava, cu privire la revenirea localităţii la statutul de comună.
Prin modificarea statutului unităţii administrativ-teritoriale, din comună în oraş, s-a dorit modernizarea acesteia şi creşterea nivelului de trai al cetăţenilor.
„Întrucât din anul 2004, când localitatea Broşteni a fost declarată oraş, şi până în prezent nu s-au îmbunătăţit semnificativ condiţiile de trai ale locuitorilor din oraşul Broşteni, aceştia trăind în continuare la oraş, dar în condiţii de comună, propun organizarea unui referendum local, în condiţiile Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului actualizată, în data de 10 iulie 2016, pentru a consulta cetăţenii dacă sunt de acord cu revenirea localităţii Broşteni, la statutul de comună”, a declarat Chiriac.
Primarul a menționat că un factor determinant în iniţierea acestui proiect de hotărâre, a fost faptul că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal şi Normele de aplicare, adoptate de Parlamentul Românie, impozitele şi taxele locale s-au majorat foarte mult în mediul urban, cetăţenii urmând să plătească impozite şi taxe locale majorate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 14, din Lega nr. 3/2000, privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, problemele supuse referendumului local se stabilesc de consiliul local sau judeţean, după caz, la propunerea primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean sau a unei treimi din numărul consilierilor locali, respectiv al consilierilor judeţeni.
Comuna Broşteni, a fost declarată oraş prin Legea nr. 83 din 5 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 310 din 7 aprilie 2004. Prin această lege, au fost declarate oraşe mai multe comune din judeţul Suceava, respectiv, Broşteni, Cajvana, Dolhasca, Frasin, Liteni, Milişăuţi, Salcea şi Vicovu de Sus.
Lasa un raspuns