Ministerul Educației și Cercetării a publicat miercuri, 23 iulie 2025, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal pentru absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională. În județul Suceava, 97,8% dintre elevii înscriși au fost repartizați, potrivit datelor publicate pe platforma oficială admitere.edu.ro.

Din totalul celor 4991 de candidați care au completat opțiuni, 4891 au fost repartizați în această etapă. Alți 105 candidați au rămas nerepartizați și vor intra în etapele următoare. În prezent, mai sunt disponibile 223 de locuri libere în liceele din județ.

Anterior repartizării computerizate, în etapele speciale au fost deja admiși:

  • 335 de elevi la specializări vocaționale;

  • 168 de elevi la liceele cu profil militar;

  • 31 de elevi pe locurile rezervate pentru rromi;

  • 37 de elevi cu cerințe educaționale speciale (CES), în învățământul de masă.

Conform calendarului oficial, în perioada 24–29 iulie 2025, elevii repartizați își vor depune dosarele de înscriere la unitățile liceale în care au fost admiși. Situațiile speciale vor fi soluționate în perioada 30 iulie – 1 august 2025 de comisiile județene de admitere.

A doua etapă a admiterii în liceele de stat va avea loc în perioada 1–19 august 2025 și se adresează elevilor din seria curentă, dar și celor din seriile anterioare care nu au împlinit 18 ani până la începerea anului școlar 2025–2026.

Elevii și părinții sunt îndemnați să consulte platforma oficială a Ministerului Educației pentru informații actualizate privind locurile disponibile și pașii următori ai admiterii.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.