Primarul PSD al Sectorului 3 și președintele Asociației Municipiilor din România, Robert Negoiță, prezent la Suceava la Ședința Comitetului Director al AMR, s-a declarat total nemulțumit de modul în care Guvernul PSD face cărțile. Astfel, Negoiță îi acuză pe guvernanți că au furat banii pe care municipalitățile ar fi trebuit să îi încaseze în primele trei luni ale anului 2019. De altfel, președintele AMR, împreună cu ceilalți membri ai asociației vor solicita Guvernului mai multe puncte importante care să vină în sprijinul minicipiilor și al cetățenilor.
Printre solicitări se numără și un amendament la legea bugetului, conform căruia să existe o stabilitate, întrucât nicio bancă nu acordă împrumuturi dacă bugetul unui municipiu variază de la un an la altul, mai ales dacă acesta scade, cum se și întâmplă de câțiva ani.
În ceea ce privește Programul de Guvernare, Robert Negoiță le recomandă celor de la putere să respecte tot ce au promis în campania electorală, să fie corecți și să-și respecte promisiunile.
„Noi, în Asociația Municipiilor, nu am făcut și nu facem politică, ci avem o colaborare instituțională, indiferent de culoarea politică. Obiectivele pe care le avem în lista noastră pentru Guvern sunt în număr de trei: să ne dea înapoi banii pe care ni i-a furat, mințindu-ne, pe primele trei luni ale anului. Ei ne-au promis că ne vor da 60% dintr-un IV mic, pe care dânșii l-au făcut mic, către municipii și ne-au mințit pentru că mi i-au furat pe primele trei luni. Cel de-al doilea obiectiv este să fie trecut în lege acest procent pentru o stabilitate bugetară, întrucât nimeni în această lume nu se dezvoltă fără credit, iar lipsa de predictibilitate duce la dificultăți de a obține finanțare, sau la creșteri foarte mari ale sumelor. Toate aceste lucruri sunt din cauza Guvernului care ne-a adus în această situație. De altfel, cel de-al treilea obiectiv este să încurajăm Guvernul să-și respecte programul de guvernare. Eu nu fac o analiză a Programului, nu spun dacă este bun sau prost, ci spun că, înainte de orice, cei care l-au făcut trebuie să-l și respecte. Noi suntem oameni corecți și ne respectăm angajamentele și promisiunile și, cred că așa ar trebui să facă toți”, a explicat președintele Asociației Municipiilor din România, primarul Robert Negoiță.
Lasa un raspuns