O româncă de 32 de ani a fost preluată de pe aeroportul Henri Coandă în stare gravă, la finalul unei curse care o aducea din Turcia. Femeia se operase la o clinică de acolo pentru micşorarea stomacului. După trei zile de spitalizare, deşi tânăra se simţea foarte rău, medicii au decis s-o externeze. În avion însă, starea i s-a înrăutăţit şi mai mult. Tânăra a ajuns la sitalul Sfântul Ioan, unde a intrat din nou în operaţie.
Operația a avut la începutul lunii aprilie. Femeia în vârstă de 32 de ani a fost operată alături de alte 14 persoane, în serie. La scurt timp după operaţie a avut stări de rău. Le-a semnalat doctorilor turci acest lucru, dar aceștia au spus că este o senzație normală.
Starea femeii s-a înrăutățit când a venit momentul să se întoarcă în România, astfel că după aterizarea pe Otopeni, aceasta a ajuns de urgenţă la spitalul Sfântul Ioan din Capitală. Medicii români au reușit să o opereze şi să ii salveze viaţa, după un chin lung. Atât aceasta, cât şi soțul ei, sunt acum determinați sî acționeze în instanţă clinica din Turcia. Operația a costat 2.500 de euro şi, spun cei doi, le-a făcut mai mult rău. Până în acest moment, nu au primit un răspuns de la clinica din Turcia, scrie observatornews.ro.
Lasa un raspuns