România a avut în 2019 o valoare a producţiei agricole de 90 de miliarde de lei (19 miliarde euro), sau 5% din totalul Uniunii Europene, ceea ce o plasează pe locul şapte în UE după Franţa (cu o valoare a producţiei agricole de 77 miliarde euro), Germania (58,2 miliarde euro), Italia (57,8 miliarde euro), Spania (51,7 miliarde euro), Olanda (29,1 miliarde euro) şi Polonia (26,4 miliarde euro), arată datele publicate luni de Eurostat.

În 2019 comparativ cu 2018, valoarea producţiei agricole în UE a crescut cu 2,4% până la 418 miliarde euro. În trei sferturi din statele membre, inclusiv în România, valoarea producţiei agricole a crescut de la un an la altul. Cele mai mari creşteri procentuale au fost înregistrate în Letonia (21,1%) şi Estonia (16,1%). În România, valoarea producţiei agricole a crescut cu 2,2% în 2019 comparativ cu 2018. Valoarea producţiei vegetale a UE a crescut cu 1,8%, în condiţiile în care creşterea volumului producţiei cu 2,2% a fost în măsură să compenseze o reducere cu 0,3% a preţurilor. Creşterea s-a datorat în principal unei majorări cu 29,5% la secară şi meslin, 23,5% la hamei, 20,4% la cartofi şi 15,3% la ulei de măsline. Valoarea producţiei animale a UE a crescut cu 3,6%, în condiţiile în care preţurile au crescut cu 3,5%, iar volumul producţiei a rămas stabil. Creşterea din 2019 a valorii producţiei animale s-a datorat în principal majorării cu 14,6% la porci, 3,2% la lapte şi 1,8% la oi şi capre, în principal ca rezultat a majorării preţurilor.
În cazul României, valoarea producţiei vegetale a crescut cu 0,9% în 2019 comparativ cu 2018, în timp ce valoarea producţiei animale a crescut cu 3,8%.

În schimb, România a înregistrat o creştere spectaculoasă a valorii serviciilor agricole, 43%, cea mai mare creştere procentuală din UE.

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.