Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, a vorbit marți despre întârzierile absorbției de fonduri europene în ceea ce privește infrastructura rutieră și feroviară, dând asigurări că angajamentele vor fi respectate.

Concret, Plumb a spus că problemele au fost identificate, anunțând că va avea întâlniri cu reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Băncii Europene de Investiții.

“În ceea ce piveşte întârzierile pe Programul Operaţional Infrastructură Mare, care gestionează mediul şi infrastructura rutieră şi feroviară, sunt întârzieri. Am identificat problemele. Astăzi (marţi – n.r.), o să avem întâlniri cu reprezentanţii consultanţilor tehnici ai Comisiei Europene, respectiv ai Băncii Europene de Investiţii. Am solicitat o întâlnire de urgenţă la Bucureşti a reprezentantului acestui serviciu de consultanţă tehnică al Comisiei Europene, pentru a avea o întrevedere”, a declarat Rovana Plumb.

“Nu riscăm să pierdem absolut nimic pentru anul acesta. Nu va fi niciun dezangajare la nivelul fondurilor europene. Cu cât ne-am angajat, atât vom absorbi. S-au luat toate măsurile la nivel guvernamental, astfel încât să nu înregistră niciun fel de decomitere”, a adăugat Plumb.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.