România are nevoie de o nouă abordare în privinţa fondurilor europene, iar autorităţile vor să se concentreze pe mecanisme de simplificare pentru atragerea acestora, a declarat Rovana Plumb, ministru delegat pentru Fonduri Europene.

Rovana Plumb se află într-o vizită de lucru la Bruxelles, pentru a continua şi aprofunda dialogul cu reprezentanţii Comisiei Europene. În cadrul vizitei, sunt prevăzute întrevederi cu Elzbieta Bienkowska, comisar european pentru Piaţa Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri, Corina Creţu, comisar european pentru Politica Regională şi cu Jyrki Katainen, vicepreşedinte al Comisiei Europene, responsabil cu Ocuparea Forţei de Muncă, Creştere Economică, Investiţii şi Competitivitate.

Vizita mea la Bruxelles se înscrie în demersurile pe care Guvernul Grindeanu le întreprinde pentru a atinge ţintele planificate prin Programul de Guvernare. Ne concentrăm în acest an pe soluţii şi mecanisme de simplificare pentru atragerea de fonduri europene în România. Este nevoie de o nouă abordare, de o nouă filozofie de a ne raporta la fondurile europene, fiindcă ne dorim ca de aceste fonduri şi de implementarea proiectelor să beneficieze fiecare român. În acest sens, întâlnirile pe care le am cu reprezentanţii Comisiei Europene au drept obiectiv găsirea rapidă a soluţiilor pentru deblocarea mecanismelor şi accelerarea absorbţiei, în contextul în care s-a pierdut un an din implementare”, a declarat Plumb, în cadrul întrevederilor.