Doi pompieri militari din Vatra Dornei au salvat o femeie de la moarte, în județul Brașov. Fapta acestora, a fost făcută cunoscută de către reprezentanții ISU Suceava, care au postat pe o rețea de socializare cele petrecute laBrașov.
A fi pompier militar înseamnă a face bine și a salva chiar și atunci când nu ești în cadrul orelor de program.
Redăm mesajul integral postat de ISU Suceava:
„Doi colegi, pompieri militari în cadrul Detașamentului Vatra Dornei, aflați în concediu în județul Brașov, au dovedit că poți fi salvator chiar și când nu ești de serviciu.
Luni, au dat o fugă să viziteze Canionul 7 Scări, și au încercat cea mai lungă tiroliană din țară. La coborâre, au observat o persoană care era agățată de tiroliană cu capul în jos, și mai grav, în stare de inconștiență. Era o femeie, în pericol să cadă în orice moment din ham, de la o înălțime de aproximativ 15 metri.
Cei doi salvatori nu au stat prea mult pe gânduri. Au evaluat repede situația, și concomitent cu apelul la 112, au urcat pe stâlpul terminal al tirolienei. Ajutați de unul dintre membrii Canionului, au adus femeia pe rampa de aterizare. Acolo au stabilizat-o, iar cu ajutorul unor cordițe de salvare au coborât-o la sol, în condiții de maximă siguranță.
15 minute mai târziu, a apărut un echipaj Salvamont, care a preluat victima și a transportat-o la baza Canionului.
După ce și-a revenit, femeia a ținut să le mulțumească salvatorilor ei…
Primiți și felicitările noastre, dragi colegi, plutonier adjutant Adrian MUTU și plutonier adjutant Ilie MUHA!
Cine salvează o viață, salvează o lume!
Cinste lor! Cinste salvatorilor!”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată.
Lasa un raspuns