Un Moș Nicolae mai ghiduș a decis să vă facă un cadou cu întârziere, așa că vă aduce la Talcioc un Adi Bezna revenit din Irlanda, pe Ovidiu Mihăilescu însoțit de trupa Joi, și pe Cătălin Ungureanu pentru un spectacol eveniment. Poezia și muzica se vor împleti pentru a crea o nouă seară de poveste, iar spectacolul se va termina probabil mult mai târziu decât scrie în program.
Ne așteptăm să vedem cât mai mulți din iubitorii fenomenului folk în sala primitoare de la Talcioc Cultural, deoarece o asemenea adunare de talente într-un singur spectacol este rară pe meleagurile noastre și nu se va repeta prea curând. Spectatorii vor avea parte de multe surprize plăcute din partea cântăreților, poate și din partea organizatorilor, totul pentru o seară memorabilă la Suceava.
Ultima oră, un comunicat de presă de la Moș Niculae elucidează motivul darului întârziat. Cum spectatorii de la Pub Km0, al soților Cristi și Roxana Zlavoc, din Piatra Neamț, au fost în decursul anului mai cuminți decât cei din Suceava, evenimentul se va desfășura vineri pentru ei.
Sâmbătă vine Joi
Sâmbătă 7 decembrie, pe scena de la Talcioc Cultural se va întâmpla un nou spectacol din seria Folk Frumos și Chitara Cosânzeana.
Lasa un raspuns