Viceprimarul sucevean Marian Andronache a anunțat că în ultima perioadă mai mulți cetățeni au făcut sesizări privind existența căpușelor.
„Răspundem solicitărilor dumneavoastră prin efectuarea acestor lucrări, pe o suprafață de 147.924 mp. Vor fi incluse locurile de joacă, parcurile și zona de agrement Tătărași.
Operațiunea a fost programată pentru finalul acestei săptămâni dar, din cauza vremii capricioase, cu ploi abundente, este reprogramată pentru săptămâna viitoare, dacă vremea ne va permite”, a transmis Marian Amdronache.
Potrivit viceprimarului sucevean, din momentul stropirii trebuie să treacă o perioadă de 48-72 de ore fără precipitații, pentru ca operațiunea să aibă efect.
„Chiar dacă locurile de joacă nu sunt deocamdată deschise, lucrările de dezinfecție se vor efectua și pe aceste locații, în speranța că acestea se vor deschide la următoarea etapă de relaxare”, a mai transmis viceprimarul Marian Andronache.
Lasa un raspuns