Bucovina este recunoscută pentru mănăstirile construite de foști domnitori și boieri moldoveni, dar și pentru faptul că este una dintre puținele zone din România în care încă se mai păstrează o parte din tradiții.

Împistritul ouălor, de exemplu, este un obicei care se practică în zona Bucovinei. În Săptămâna Mare, înaintea Paștelui, se încondeiază ouăle, iar aceste procedee au ajuns la nivel de artă.

Există în această zonă câteva sate în care multe case și-au păstrat arhitectura tradițională. Dacă faceți în această perioadă lista de locuri în care vă doriți să ajungeți în zilele libere de anul acesta, trebuie să luați în considerare și câteva locuri frumoase din Bucovina.

Iată câteva dintre cele mai frumoase sate din Bucovina, pe care ai putea să le vizitezi anul acesta:

Marginea. Această localitate este recunoscută datorită comunității de olari pricepuți. Aproximativ 30 de familii păstrează tradiția olătitului din renumita ceramică neagră. Vizitatorii pot vedea exact cum se face o oală, de la pregătirea lutului până la modelare pe roată, decorare și ardere.

Ciocănești. Datorită sculpturilor în lemn unice care decoreajă majoritatea caselor, în 2004 a fost declarată comună-muzeu. Se poate vizita Muzeul Național al Oălor Încondeiate, iar în fiecare an are loc aici Festivalul Național al Păstrăvului și un festival al Obiceiurilor și Tradițiilor Populare. În comună se află și o biserică construită la jumătatea secolului al XIX-lea.

Cârlibaba. De aici se poate porni spre diverse trasee din Munții Rodnei, către Lacul Lala Mare, lacul glaciar din Rodnei sau până la Piatra Țibăului, una dintre cele mai frumoase stânci din Carpați. Pe lista de obiective turistice au fost trecute bisericile ortodoxă, romano-catolică și cea evanghelică.

Dorna Candrenilor. A devenit una dintre cele mai curate comune din România, după ce în urmă cu câțiva ani aici a fost amenajat un Centru de educație pentru voluntari, în care elevii au fost învățați cum să aibă grijă de natură. În Dorna Cândrenilor au fost organizate acțiuni de ecologizare și de plantare de arbori. Fundația Tășuleasa Social a reușit să convingă oamenii din comună recicleze plasticul. Aproximativ 80 – 90% dintre locuitori reciclează PET-urile și obiectele din plastic. De aici se poate ajunge ușor în Parcul Național Călimani și în Rezervația Geologică 12 Apostoli.

Fundu Moldovei. Aici există o biserică veche de 200 de ani. În curtea bisericii este înmormântat profesorul Traian Popovici, care în 1941, în calitate de primar al Cernăuțilui a salvat de la deportare în Transnistria aproape 30.000 de evrei. Tot aici se află și o casă țărănească de la sfârșitul secolului al-XIX-lea. În apropiere se mai află și herghelia de la Lucina, unde sunt cai huțuli.

Sucevița. Aici se află, pe lângă celebra Mănăstire Sucevița, considerată cel mai bine conservat ansamblu pictural al artei medievale moldovenești, și casa memorială „Iraclie Porumbescu”, tatăl lui Ciprian Porumbescu. În comună se mai găsesc și două muzee – unu al mănăstirii și unul etnografic. Localnicii sunt pricepuți la încondeiatul oălor, cusutul cămășilor populare, țesut la război, sculptat în lemn sau la pictură pe sticlă și lemn.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.