La activitate participă reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, precum și din instituţiile de învăţământ postliceal și centrele de pregătire ale M.A.I..
Prezentarea lucrărilor de specialitate se desfășoară în sala multimedia a Muzeului de Istorie din Suceava, sesiune care are ca invitați și reprezentanți ai instituțiilor publice locale.
De asemenea, în semn de mulțumire pentru sprijinul acordat, din partea comenzii școlii militare din Fălticeni, au fost donate Muzeului de Istorie trei ținute militare aparținând structurilor de ordine publică de dinainte de 1989.
În cadrul simpozionului se vor dezbate şi se vor prezenta diferite probleme legate de asigurarea ordinii şi siguranţei publice, atât în ţară, cât şi la nivelul continentului european, având ca scop dezvoltarea relaţiilor de cooperare cu instituţii similare pentru împărtăşirea experienţei acumulate, în vederea valorificării acesteia în cadrul activităţilor didactice ulterioare, implementarea bunelor practici educaţionale şi formarea profesională a ofiţerilor, subofiţerilor şi agenţilor de poliţie din Ministerul Afacerilor Interne.