În cadrul proiectului „Prețuim valorile satului” demarat în comuna Todirești s-a desfășurat o nouă activitate, de această dată o întâlnire de suflet, de prietenie și de dragoste de limba maternă, între elevii și profesorii locali cu scriitorul Adrian Dinu Rachieru.

DSCN8984_NEW

Elevii fruntași ai școlilor din comuna Todirești, respectiv, Școala Gimnazială Soloneț, Școala Gimnazială Costâna, Școala Gimnazială Părhăuți și nu în ultimul rând, elevi ai școlii gazdă au venit însoțiți de profesorii de limba și literatura română și cadrele didactice iubitoare de limba maternă.

Activitatea a debutat cu discursul prof. dr. Lăcrămioara Cocârlă, directoarea de la Școala Generala Todirești, care a făcut prezentările oficialităților. Astfel, a fost prezent profesorul Mihai Bocancea, în calitate de inițiator al Filialei Todirești a Societății pentru Cultură și literatură română – Bucovina, „promotorul și motorul acestor activități”, primarul comunei Todirești, Vasile Avram, sprijinul activităților ce se desfășoară în cadrul școlii și, nu în ultimul rând, invitatul de onoare al acestei zile, fiu al satului, al comunei Todirești, Adrian Dinu Rachieru.

În discursul dumneaei, Lăcrămioara Cocârlă motivează prezența lui Adrian Dinu Rachieru în mijlocul elevilor, precum și scopul acestui proiect: „tinerii în formare, elevii noștri au nevoie de modele de urmat. Majoritatea canalelor oferă false valori, iar voi, dragi copii vă aflați în pericolul de a vă alege modele greșite în viață. Prin activitățile din acest proiect încercăm să dăm o replică la această situație arătându-vă că de pe băncile școlilor din comuna Todirești s-au ridicat oameni deosebiți, oameni care au făcut o carieră impresionantă, care pot constitui o mândrie pentru comuna noastră, și pe care ne dorim oricând să-i avem în mijlocul nostru”.

Un astfel de exemplu este și scriitorul Adrian Dinu Rachieru, personalitate remarcantă în lumea culturală, fiul învățătorilor Ioan Rachieru și Felicia Rachieru (n. Strilciuc). Profesor universitar, critic literar, eseist și prozator, acesta s-a născut la 15 septembrie 1949, în localitatea Solonețjudețul Suceava. „Faptul că școala gimnazială din localitatea natală poartă numele «Ioan Rachieru» ne spune foarte multe. Intelectuali vrednici, admirabili și devotați meseriei, părinții domnului Rachieru și-au pus amprenta asupra a zeci de generații de elevi din satul Soloneț care acum le poartă respect”, a declarat Lăcrămioara Cocârlă.

Prieten de suflet al familiei Rachieru, profesorul Mihai Bocancea a vorbit în discursul său despre prietenia cu invitatul acestei activități, cu părinții domniei sale, amintind printre altele, faptul că învățătorul Ioan Rachieru a obținut titlul de „Învățător Emerit”, titlu care se obținea foarte greu.

Amintirile s-au depănat, iar elevii și cei prezenți au fost impresionați de poveștile și întâmplările pe care le-au ascultat. Atmosfera a devenit relaxantă, elevilor prezenți oferindu-li-se prilejul de a pune întrebări scriitorului, acesta răspunzând fiecăruia. Astfel, elevii au zâmbit când Adrian Dinu Rachieru și-a amintit de o întâmplare amuzantă din copilărie, când învățătoarea, care era mama lui, l-a pedepsit cu nuiaua că nu știa tabla înmulțirii… și multe alte amuzante întâmplări.

Pe întreaga durată a activităţii scriitorul le-a vorbit elevilor despre importanţa cărţii în viaţa omului, specificând că astfel de activități desfășurate la școală sunt pentru copii oportunități de relaționare, care le dezvoltă atenția și creativitatea. A făcut și o succintă prezentare a operelor sale, expunând câteva volume pe care le-a donat bibliotecii Școlii Gimnaziale Todirești.

„Activitatea la care am participat fost un prilej pentru întoarcerea către carte, către plăcerea de a explora virtuţile scriiturii în ipostazele ei felurite, pornind de la certitudinea că educaţia se îngemănează definitiv cu vocaţia culturii. Din păcate, la noi programa şcolară este extrem de încărcată. Peste tot în lume se vine până la zi cu manualele, în timp ce la noi marii scriitori din trecut sunt un fel de sfinţi, iar ce se scrie azi e o necunoscută. Elevii de astăzi  percep literatura ca pe o materie şcolară obligatorie, nu ca pe o plăcere. Prin participarea la un astfel de eveniment elevii și-au putut exprima părerile liber fără să fie constrânși de manual”, a declarat  Lidia Loredana Seserman.

DSCN9000_NEW DSCN9009_NEW DSCN9004_NEW DSCN9000_NEW DSCN9048_NEW

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.