Se facea ca traiam intr-o tara unde nimeni nu ma pedepsea fiindca imi doream sa fiu fericit

In aceasta tara nu ma putea condamna nimeni pentru bucuria ca traiesc. Acolo fericirea si dragostea erau fapte cotidiene. In tara mea reala sunt recunoscator fiecarui apus de Soare care nu-mi aduce nici o suferinta. Am invatat sa consider fiecare rasarit si fiecare gura de cafea un dar la care numai norocosii pot visa. Nu mi-am dorit niciodata sa sper la intelepciune dar nepasarea e mai rea decat implicarea la crima. Societatea noastra le ingaduie unora sa fie calai si ii obliga pe altii sa fie martiri. Lipsa de imlicare este la fel de vinovata de sange ca si ideea in sine. Istoria se scrie de multe ori in ciuda realitatii si impotriva ei. O Romanie moarta si rece nu ma intereseaza. Pentru a te putea gandi la morti trebuie sa fii foarte viu si impacat cu existenta.Tot ce freamata a viata pe acest Pamant e nascut din dragoste, din ura infloresc doar pacate. Eu sper la o Romanie care nu se mai teme de bucurie. Ma gandesc la un roman insetat de lucruri normale. Fericirea noastra e o fericire fara oameni, trista si individuala. Dupa atata tranzitie noi, romanii, avem nevoie de o dragoste fara lacrimi. In visul acela imi vorbeam mie ca unui necunoscut. De ce ti-as povesti ceva daca oricum n-ai sa ma crezi? l-am intrebat timid. Tara imaginata era una bogata, cu ape curgatoare, munti inalti, campii manoase, plina de belsug. Dar ea nu avea istorie. Un somn adanc se asternuse peste mintile locuitorilor care incercau din rasputeri sa gaseasca vinovatul care a pierdut memoria. Si au venit unii de pe alte meleaguri cu o idee noua. Hai sa ii ardem pe rugul neputintei lor pentru ca sa invete durerea si sa inteleaga pretul indiferentei. Sa ii saracim, sa ii invrajbim pentru ca sa invete sa planga. Sa le dam conducatori din randurile lor care sa conduca mai rau decat strainii, sa ii facem sa sufere. Si astfel sa inteleaga istoria. Ma uit la fetele impietrite ale celor care cu buna stiinta vor sa ne omoare. Suverani tacuti nascuti in birourile propriei inconstiente implinesc milenarul vis al genocidului national. Daca as avea puterea sa pedepsesc oamenii care conduc aceasta tara, i-asi condamna la cea mai grea pedeapsa imaginabila, aceea de a-si iubi tara si neamul care i-a zamislit. Golgota noastra este una plina de lacrimi si sarbatoare, a comuniunii dintre trup si suflet, inregimentata intr-o fraza simpla. Sunt fericit ca exist. Si-atat. Peste aceasta trebuie creat muntele gandirii noastre ca neam, din care , prin munca patimasa, sa ne inregimentam cu totii intr-un scop comun, al redobandirii demnitatii umane.Si nationale.