ANM a emis două avertizări COD PORTOCALIU ȘI GALBEN de ninsori și vânt puternic care vizează și județul Suceava.
Avertizarea COD GALBEN intră în vigoare joi la ora 14.00 și expiră vineri la ora 18.00 și anunță intensificări ale vântului, precum și ninsori viscolite la munte.
Vântul va avea intensificări temporare în Carpații Orientali și în Munții Apuseni cu viteze de 60…80 km/h, iar în zona înaltă, rafalele vor depăși 90…100 km/h. Din a doua parte a nopții de joi spre vineri (23/24 noiembrie), îndeosebi în masivele montane din nordul țării, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi redusă. Temporar vântul va prezenta intensificări și în nordul Crișanei, nord-vestul Transilvaniei și în dealurile subcarpatice ale Moldovei, în general cu viteze de 55…75 km/h. Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 40…50 km/h, se vor semnala local și în centrul și estul teritoriului.
CODUL PORTICALIU, care începe joi la ora 22.00 și se termină vineri la ora 10.00, arată că în Carpații Orientali – zona de munte a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea -, în general la peste 1500 m, vântul va avea intensificări susținute cu rafale de 110…130 km/h, va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă sub 50 m.
Lasa un raspuns