Medicul Tudor Ciuhodaru a vorbit despre cazurile în care pacienții asimptomatici au plămânii grav afectați de COVID-19. Soluția în identificarea acestor cazuri sunt testele rapide, finanțate acum de Uniunea Europeană.

„Nu este nimic nou din acest punct de vedere. Se știa de la bun început că există și această posibilitate. Tocmai de aceea acea testare gratuită este cheia ca să putem depista astfel de pacienți. Haideți să vă dau și o veste bună. România va putea beneficia de teste rapide cu finanțare europeană. Programul prevede testarea gratuită, inclusiv a celor fără simptome, pe care l-am susținut încă din martie și în Parlamentul European, a primit sprijin la nivel european. 15-20 de milioane de teste vor fi disponibile pentru depistarea rapidă a unor astfel de cazuri de coronavirus și scăderea răspândirii virusului.

Testele rapide pot face diferența pentru că sunt ieftine, ușor de făcut în număr mare și dau rezultatul în 15 minute și evident schimbarea urgentă a definiției de caz pentru că vedeți și dumneavoastră, patru din cinci pacienți nu au nici un fel de simptom și sunt transmițătorii silențioși și în autobuz, la locurile de muncă, tramvai, transmițând boala mai departe.

 

„Nu au toți 100 de euro pentru test”

 

Concret, vreau să vă spun că Uniunea Europeană a aprobat alocarea a 100 de milioane de euro pentru aceste teste, iar în scurt timp această măsură va acoperi nevoile noastre imediate. Pe termen mediu se poate lansa o divizie comună ce va permite statelor membre să aibă acces singure la aceste teste și să le permită practic un ajutor major pentru a încetini răspândirea virusului. 

Toate țările care au avut succes în combaterea pandemiei au aplicat două lucruri simple: testare și izolare. Concret, sunt două măsuri clare și urgente, acel plan B, de schimbarea a unei strategii eșuate și identificarea și izolarea fiecărui caz, anchete epidemiologice, testare gratuită, nu avem toți 100 de euro în buzunar să ne testăm, și creșterea numărului de teste, iar acest lucru nu se poate face decât schimbarea definiției de caz.”, a declarat Tudor Ciuhodaru în direct la RealitateaPlus.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.