Comisarul șef Vasile Reabschi, a ieșit la pensie, după opt ani în fruntea Poliției Municipale Câmpulung Moldovenesc. Funcția de conducere este preluată de către comisarul șef Răzvan Andreica, care a fost împuternicit începând de marți, 16 iunie.

Trebuie precizat că din iulie 2019, Răzvan Andreica s-a aflat la conducerea Secției de Poliție Burdujeni, acolo unde a ajuns după demisia fostului șef Ovidiu Slușariuc.

Reamintim că Vasile Reabschi este originar din comuna Frumosu şi este poliţist din 1993. Până în 2005 el a lucrat la Postul de Poliţie Marginea, unde a fost şi şef de post. A trecut apoi în corpul de ofiţeri, în urma susţinerii unui concurs. După o scurtă perioada la poliţia din Frasin, din 2006 ofiţerul a ajuns la Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc, unde a fost pe rând şef de birou, şef de secţie rurală şi adjunct al comandantului. Din 2012 Reabschi a câștigat concursul de ocupare a funcției de conducere a Poliției Municipale Câmpulung Moldovenesc, unde a rămas până când s-a pensionat.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.