Senatorul AUR de Suceava, Virgiliu Vlăescu i-a cerut premierului Ciolacu să demită persoanele responsabile pentru blocajul creat în relația cu SUA și chiar demisia lui din funcția de prim-ministru al României.

Senatorul Vlăescu a precizat că ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a anunțat că s-a întâlnit în data de 08 ianuarie 2025 cu înalți oficiali americani pentru a consemna oficial aderarea României la programul american de scutire de vize. După întâlnire, Andrei Muraru a anunțat că a fost informat oficial cu privire la decizia autorităților SUA de admitere a României în programul Visa Waiver (VWP), comunicând totodată detaliile tehnice și data activării efective a noului regim de călătorie pentru cetățenii români, respectiv  31 martie 2025. 

„Amânarea scutirii de vize a cetățenilor români pentru intrarea în SUA are la bază politica externă anti-americană făcută de actualul regim de la București și actorii săi: Ilie Bolojan, Marcel Ciolacu, Emil Hurezeanu și Andrei Muraru. Înțelegem că ați găsit ca soluție trimiterea pe lângă Administrația Trump a unui emisar special, care ar funcționa în paralel cu ambasadorul României în SUA. 

Propunerea de a trimite un emisar special este doar o tentativă de cosmetizare a eșecului de politică externă, deoarece înghețarea relației bilaterale România – SUA este o consecință a politicii greșite a regimului de la București.

Pentru a înțelege situația ridicolă în care vă aflați, domnule prim-ministru, vă propun să acceptați propunerea noastră de a trimite în SUA, un prim-ministru special. Este vorba despre unul competent, un prim-ministru care va rezulta din câștigarea alegerilor prezidențiale de către un candidat suveranist, de un om care își iubește țara. Acest lucru este necesar să fie urmat de desemnarea unui nou prim- ministru, după alegerile prezidențiale, care să reflecte noua situație politică exprimată prin vot de români și care să înțeleagă parteneriatul strategic SUA-România ce a debutat cu aderarea României la NATO și cu vizita din 1997 a președintelui Bill Clinton la București.

Față de această situație se impune demisia dumneavoastră din funcția de Prim-Ministru pentru că nu l-ați demis pe ministrul de externe, Emil Hurezeanu, care nu reușește să contacteze administrația Trump și pentru că nu ați inițiat demersurile pentru retragerea ambasadorului României în SUA, Andrei Muraru care reprezintă viziunea lui Klaus Iohannis despre relația noastră cu SUA .

 Față de această situație vă solicit să răspundeți la următoarea interpelare: La ce dată veți demite persoanele responsabile de înghețarea relațiilor României cu SUA și la ce dată vă veți asuma prin demisie acest eșec?”, se arată în textul interpelării.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.