Senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache a anunțat că luni, 27 iulie 2020, în ședință online a Senatului României, s-au adoptat două inițiative legislative cu un impact major asupra viitorului apropiat: – L613/2019 – Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.58 din Legea educaţiei naţionale. Astfel Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) va avea posibilitatea să emită tichete pentru preşcolarii şi elevii de până în clasa a IV-a, din învăţământul de stat sau privat, pentru plata serviciilor de tipul „Şcoală după şcoală”.
Potrivit iniţiatorului, tichetul are scop exclusiv educaţional, este netransferabil altor beneficiari, iar şcolile sunt cele care decontează serviciul. Tichetul se acordă pe baza cererii părintelui/reprezentantului legal al copilului, pentru fiecare copil în parte.
„Măsura vine şi în sprijinul părinţilor activi şi îi încurajează pe aceştia să nu-şi abandoneze locul de muncă. Valoarea tichetului pe care am propus-o este stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă şi se indexează anual cu indicele de inflaţie. El reprezintă un ajutor pentru fiecare elev şi cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parţial, costurile şcolii sau ale organizaţiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii, după finalizarea lecţiilor”, a declarat senatorul PSD de Suceava Virginel Iordache.
De asemenenea, a fost adoptată și L613/2019, propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.58 din Legea educaţiei naţionale. Proiectul a fost iniţiat de liderii PSD, UDMR şi ALDE si reglementează ca stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor de către Parlament, prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea votării. Proiectul fost adoptat cu 89 de voturi „pentru”, 39 „împotrivă” şi o abţinere.
„Pentru creşterea celerităţii operaţiunilor electorale, fără a afecta drepturile electorale, se propune ca perioada electorală să fie de cel mult 60 de zile, termenele electorale să fie reduse la jumătate, termenul pentru depunerea candidaturilor în circumscripţiile electorale din ţară şi durata campaniei electorale fiind exceptate”, potrivit iniţiatorilor.
Proiectul mai propune ca numărul minim al semnăturilor de susţinere necesar pentru înregistrarea candidaturilor să fie redus la jumătate, acestea putând fi colectate şi depuse prin mijloace electronice.
„Având în vedere că se apreciază că reducerea termenelor electorale nu va permite transmiterea buletinelor de vot prin corespondenţă în timp util, se propune ca acestea să fie descărcate de pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, pe baza unor date de autentificare comunicate prin intermediul documentaţiei de vot prin corespondenţă”, a conchis senatorul Iordache.
Lasa un raspuns