În noaptea de miercuri, 28 septembrie, spre joi, 29 septembrie, la ora 01.36, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 de către I. C., care a reclamat că a fost agresată sexual de către un coleg de serviciu.
Polițiștii deplasați urgent la fața locului i-au găsit într-un autoturism pe femeia respectivă și pe Alexandru Ionuț C.. Cei doi au fost conduși la sediul Poliției Rădăuți, unde femeia a povestit că este angajată la punctul de lucru din Rădăuți al unei firme. Miercuri, după ce a terminat tura de serviciu, s-a deplasat către autoturismul personal, cu intenția de a se deplasa către domiciliu. Imediat, a fost abordată de către un coleg de muncă, Alexandru Ionuț C., care, profitând de relația de colegialitate pe care aceștia o au, i-a solicitat să-l ducă la domiciliu, cu mențiunea că femeia nu cunoaște unde locuiește bărbatul.
Conform IPJ Suceava, cei doi au ajuns în zona denumită popular „Osoi”, situată pe raza comunei Horodnic de Sus, zonă în care se află predominant terenuri agricole. În acea locație, Alexandru Ionuț C. i-a solicitat colegei sale să oprească autoturismul, aceasta conformându-se. Imediat, acesta i-a smuls cheile autoturismului din contact, după care a constrâns-o pe aceasta, prin amenințări, să întrețină raporturi sexuale, în autoturism.
Ulerior, speriată, femeia a acceptat să fie condusă către domiciliu, s-a urcat înapoi în autoturism, pe scaunul din spate, iar la volan s-a urcat C. Alexandru Ionuț. Profitând de faptul că, după un timp, bărbatul a adormit, femeia a reușit să sune la 112 și să ceară ajutor.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunile de „viol” și „lipsire de libertate în mod ilegal” și s-a dispus reținerea autorului. Judecătoria Rădăuți a admis propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile a bărbatului, de la data de 28.09.2023 și până la data de 27.10.2023, inclusiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de „viol” (2 acte materiale din care unul sub forma tentativei), „lipsirea de libertate în mod ilegal” (2 acte materiale) și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Lasa un raspuns